În loc de „Buni zori!”. Nu-i niciodată prea târziu să fii iubit
Nu-i niciodată prea târziu să fii iubit
Cu condiția să luminezi cu dragoste împrejurul tău
Vezi cum te iubesc merii puși de tine în ani
Și vișinul vechi își pune cerceii de lux în geamul tău
De parcă l-ai chema la o aniversare
Pietrele, și ele, îți feresc pașii de glod și-ți pavează urcușul
Nu-i niciodată prea târziu să fii iubit
Iată femeia, între pietrele cu formă de om
Și merii Ionathan
Îmi așează pe frunte palmele,
Acoperiș, când din senin vine grindina
De ce nu pe tine te aperi? De ce ești acoperișul meu în furtună?
Iar mâinile ei îmi răspund – Fiindcă pe tine te știu degetele mele
Și de tine mi-e dor în singurătate,
Iar drumul meu e săpat de avântul dragostei tale
Nu-i niciodată prea târziu să fii iubit
Așa cum și pentru vrednica ură e loc,
Oameni apropiați au grijă s-o culcușească aproape
Pentru a mușca adânc, atunci când le vine bine
Fiindcă ura e mai neliniștită ca dragostea,
Ura are mereu insomnie,
Suferă de neputință
De aceea moare înainte să-ți vină de hac
Crede în dragoste, îmi spui,
Dragostea poate veni de departe,
Fiindcă tu luminezi locul
Și acolo unde semeni dragoste, dragoste va răsări
(Lucian Avramescu, 27 iunie 2017, Sângeru)