Eram student, plângea un vânt pe-afară
Odaia mea avea un pat și-o masă
Pe masă nu prea avea loc mâncarea
Nici cea gustoasă, nici cea negustoasă

Mâncam teancuri de cărți nemestecate
Aperitiv era un pic de Kant
Apoi mă îndopam cu Poe, Rimbaud
Și burta-n cap mi-era de elefant

Nu-mi permiteam siestă și hodină
Cum îmi îngădui uneori acu
Fiindcă-n pat, cu trupul de sulfină
Mă așteptai, vers fără rimă, tu
(Lucian Avramescu, din volumul postum „Confesiuni la Poarta Cerului”)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]