Vântul iscat din hăuri mută plopi
Și vântură buclând pădurea toată
Dar cu blândețe, parcă de adio
Își plimbă palma peste fruntea-mi lată

Sunt trist, o, Doamne, mult mai trist ca ieri
Nimic în drumul meu nu se mai leagă
Din listă-mi sunt tăiate primăveri
Fosta-mi privire verde mi-e beteagă

Așa înveți să mori spunea poetul
De-a bușilea ne-ntoarcem fără rost
Trecând pe-aici aiurea, doar o clipă
De nici nu știm de-am fost, ori de n-am fost

(Lucian Avramescu, din volumul „Confesiuni la Poarta Cerului”)