înstrăinat acum de vocea mea
cu care-am împărțit iubiri și taină
și n-o dădeam pentru nimic în lume
n-o aruncam ca pe-o uzată haină

instrăinat de-albastru și de verde
de vechiul înțelesurilor drum
unde-s pierdut de nu mă mai găsesc
și nu mai dau de mine nicidecum

scriu cu o mână aprig perfuzată
scriu cu piciorul ce-mi era aripă
marfă de second hand sunt, refuzată,
și înfiat bizar de-un fel de gripă

îmi picură în venă rar ca-n peșteri
otrăvuri ce doar doctorul le știe
găsindu-mă cu mari carențe-n grai
poate că-mi dă și-un pic de poezie

mă vitaminizează cu catrene
poate îmi pune plasturi de haiku
am, doctore, de la un timp migrene,
de nu mai aflu rime pentru nu

eram pe timpuri mânz, buiestru, cal
săream galop trei dealuri în urcuș
azi, răsfățat pe-o dungă de spital
mă aflu un ceva din rumeguș

îmi spui că omu-i suflet întrupat
nu trup însuflețit din întâmplare
dar mie doctore, pune-mi la loc
țărâna minții mele vorbitoare
că mi-ar mai trebui nițel, hai, fă-ncercare

(Lucian Avramescu, 10 iunie 2021, Spitalul As-Medica Bucov)