• Home
  • Literatura
  • În loc de „Buni zori!”. Poeții au uitat că-i ziua lor

În loc de „Buni zori!”. Poeții au uitat că-i ziua lor

lucian muzeu 1

e noapte, stele cad pe rând din ceruri
blând se rărește marea panoplie
se scutură de îngeri Dumnezeu
cum eu mă scutur azi de poezie

s-a încheiat un legământ UNESCO
azi cică-a fost o zi pentru poeți
dar nimeni, nici femei și nici vreun fan
nu mi-au bătut cu degetu-n pereți

se stinge pe pământ, uitată lesne
încă o zi a celor care mor
visând să schimbe inimile-n oameni
punându-le în loc inima lor

a fost, se zice, ziua rimei ample
n-au defilat soldații la drapel
iar un poet, uitat sus în mansardă
e slab că a uitat și el de el

e noapte, prea târziu pentru chermeză
șampanie nu am și n-am nici tort
azi ziua poeziei mondiale
s-a stins uitată, ca un înger mort

mă uit spre stinsa-i inutilitate
la groapa poeziei pe pământ
scheletul ei a putrezit în cărți
se mai zăresc doar oase de cuvânt
și-un singur vers, iarba de pe mormânt

(Lucian Avramescu, 21 martie 2017, de Ziua mondială a poeziei)

Parteneri