iubito, bate gongul căderii în april
și luna-i o tingie și cerul mi se pare,
cum stă deasupra noastră, un iris de copil,
clipind suav și tandru, năuc și-n legănare

de-atâta înverzire și-a strepezit dantura
poarta din dos a iernii crăpînd de streptococi
cădelnițând din muguri hai-hui a-nvins natura
și sângele din tine cîntă pe patru voci

de fericire mută ți-aș săruta călcîiul
curtat atîta vreme de pașii din fanar
crezîndu-mă nebunul, suavul și întîiul
paracliser ce-aprinde al cărnii felinar

iubito, iată haina de briliante-a nopții
își flutură pulpana de spini și trandafiri
cînd cumpărăm domnia peste regatul sorții
cu galbenii plăcerii de la defuncți viziri

safire și topaze azvîrle printre stele
un barbugiu zănatic scăpat din paradis
iar noi la adăpostul păgînelor perdele
medaliem soldații ce s-au distins în vis

(Lucian Avramescu, din volumul „Ei, aș! spunea poetul”)