eu, panglicar mă regăsesc în lacrimi
surprins de-o tremurare când rostesc
acele vechi, cumplit de tandre versuri
în care jur, și azi mă regăsesc
eu care fac din ironii inele
și briliantul râsului rebel
iată-mă astăzi suspinând la stele
cu totul reumatic, ciung și chel
din urdinișul ochilor albine,
de aur în străfulgerare ies
se vede că-năuntru-i lume încă
nu a secat al slovelor eres
mi-e dor și-aș vrea ca templul firii mele
să înflorească din pereți mușcate
să-mi cadă greieri amețiți din palme
să fiu iar pustiit de libertate
(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito”)
