În loc de „Buni zori!”. Sfânta Vineri
zăpăcita mea dragă
să tămâiem stelele
cu tămâie de la Sfânta Vineri
în noaptea de ajun
să tămâiem norii
și tăblia patului
și copia fecioarei lui Grigorescu
și buzele noastre
niciodată obosite de săruturi
călugăriță nebună
în stare să bagi în păcat
un regiment de popi,
hai să tămâiem în această noapte
marginile orașului,
tramvaiele
cu tristele lor vagoane de clasa a doua
plopii fără soț
să facem biserică din fiecare cuvânt
și să intrăm în el
până după catapeteasmă
să tămâiem
majordomul
vatmanul
centralista raiului
să trecem peste fiecare ca peste un mormânt
cu ciudata rășină
în care noi ardem
iubito
nefericirile noastre puse cap la cap
să tămâiem stelele, zeiță a dragostei,
să sfințim trupul acestui templu
în care inimile noastre
ca frații siamezi
se hrănesc din același sânge al speranței
(Lucian Avramescu, din volumul „Nu cer iertare II”)