M-ați îndârjit, doamnă! Eu sunt un modest plin de îngâmfare. Ce se va întîmpla, mă întrebați, dacă la întâlnirea la care e programat să vină Eugen Simion ”sau nepotul dumneavostră Tomescu”, vedetele serii sau zilei, nu vor veni? Să fie sănătoși! EU voi fi acolo. Dacă va citi poezie un debutant, îl ascult eu și alți 40-50 de oameni care vor veni la aceste întâlniri. Nu va povesti cum și prin ce formulă devii un mare chirurg, profesorul Irinel Popescu? Se poate întâmpla. Poate operează, nimerindu-se un organ potrivit în acea secundă pentru un transplant de ficat care salvează o viață. Nu e nimeni nebun să fluiere. N-ați înțeles. Nu va fi un spectacol. Se fac puține reuniuni colocviale de spirit azi, iar sculpturile în piatră cioplite de creatorii populari ai acestei țări, alcătuiesc, în casa și curtea mea, cadrul greu de egalat pentru o clipă de spirit, pentru o revelație, pentru minunea unei zile frumoase.

Cum o să aduc eu mereu o valoare? Am mereu o valoare lângă mine. Și când n-o am, uite așa, am o valoare în mine. Și pentru că mă speriați cu ce se va petrece dacă la Sângeru nu va veni Dumnezeu din cer, vă anunț că el locuiește aici, în cerul de pe satul meu și-n pădurile care învelesc dealurile. Despre eșecuri? Eram la Câmpina – îmi aduc perfect aminte – aveam un spectacol în sala Casei Sindicatelor, nouă atunci, plină ochi. Aveam o trupă de cincizeci de oameni, mulți vedete, actori, cântăreți, trupe de vârf. Un primar din zonă i-a luat pe majoritatea, cu o mașină, la o degustare de tării. Am început spectacolul cu doi artiști disciplinați debutanți, promovați de mine, Ioan Gyuri Pascu și Mădălina Manole, ambii liceeni atunci, și o cântăreață de muzică populară, profesoara de limba română Florica Bradu. Între timp, în culise au venit și ceilalți, vedetele, unii chercheliți bine. Am refuzat, cu toate că o trupă cu nume sonor și chitare m-a reclamat la forurile de la București, că nu-i introduc în scenă. Am realizat un spectacol de trei ore splendid, aplaudat în picioare de acei câmpineni, cu cei pe care i-am numit mai sus. Fiecare, ei și eu, ne-am întrebuințat cu toată căldura și dragostea. Și acolo, rețineți, era un spectacol cu bilete plătite. Aici e un gest de dragoste al unui poet care iubește poezia, muzica, arta, binele, oamenii. Stați liniștită. Dacă fac ce am zic că mă gândesc să fac (întâlniri la Muzeul Pietrei), la ecourile pe care le-am promis pe diverse căi, cele mai multe de încurajare, va fi în regulă. Nu sughițați rele și ghionturi cu anticipație, că vă puteți îneca și e păcat de dumneavoastră.

Cu prietenie, Lucian Avramescu (14 mai 2017)