Tu ești iubita mea de ieri și mâine
Prefața unui legământ abstract
În care eu am pus sânge și patimi
De la sărutul scris în primul act

Dacă pe cea de ieri o văd confuz
Dacă pe cea de mâine-o întrevăd
Tu ești eternitatea mea de azi
Confortul de-a fi singuri în năvod

Totul devine, lunecă, sucombă
Lumea se face mică și urâtă
Retează vieți un atentat cu bombă
Iar eu interpretez o scenă mută

Și totuși ne găsim din nou de mână
Suind reduta unui nou asalt
Tragem cruciș rafale, stând pe-o rână
Doar cu săruturi unu-n celălalt

Tu nu ești mâinele ce mă pândește
Nici ieri în care poți și tu să cazi
Tu ești cea mai din urmă bună seara
Tu ești eternitatea mea de azi

(Lucian Avramescu, din volumul postum „Confesiuni la Poarta Cerului”)