Tu mă judeci, frumoasă femeie
Vezi doar omu-n poetul ce sunt
Fără-a da vreo șansă acelui
Ce zboară cu aripi de cuvânt
Tu mă judeci ca la judecată
Tu mă judeci ca la tribunal
Fără-a da vreo șansă fandării,
Nevindecatului meu ideal
Tot ce scriu se petrece aievea
Ce comit din cuvânt e-un delict
Bietele mele metafore sunt
Ca la vamă, percheziționate strict
Tu mă judeci, frumoasă femeie
Pentru vina de-a nu te iubi
Când știi foarte bine și simți
Că fără tine n-aș fi
În vers mai încap și străine
În vers sunt și iarna cocori
În vers poți să fii tu în alta
Și-n multe ce nu-s alteori
Lasă-mi deoparte poetul
Lasă-l să zburde pribeag
Poți să-l urăști, da-ți va fi
Greu, căci știu că ți-e drag
Iubește-mă pe de-a întregul
Cu fandări în abis, cu neant
Lasă omul să-și locuiască poetul
Și nu-l judeca pentru ce-a scris celălalt
(Lucian Avramescu, 12 martie 2017, Sângeru)
