iubito, stinge ultimul chiștoc de țigară
vom pleca amândoi în această seară
poate mai găsim ceva prieteni între coline
poate dă Dumnezeu și învie careva în mine

stinge chiștocul ce mai contează
chiar pe inima mea,
am sorbit ultima țărînă din ceașca de cafea
aici, unde se sinucid de singurătate
tramvaiele aglomerate

să mergem iubito ca două manechine
evadate din luminoase vitrine
să lăsăm masca de fard
lîngă ultimul gard

parcă am un șobolan sub cămașă
parcă o dorință tulbure mă înfașă
un fular de nori am iubito la gît
sau un ștreang demodat și urît?

(Lucian Avramescu, din volumul „Bună seara, iubito”)