Tu care iei aminte la spusele și scrisele mele
Află că te găsești în plin salt
Când atingi din nou pământul e prea târziu
Bucură-te de alonja săriturii tale
Respiră puternic atâta vreme cât zbori
Fără aripi chiar,
Viața ta e un zbor care se sfârșește într-o zi
Dar mereu mai e până atunci
Mereu mai e de plutit
Prin oceanul de aer al bucuriei de a trăi,
Nu fii amărât sau amărâtă fiindcă abia astfel saltul se curmă
Și cazi ca o pasăre în vreascurile uscate
În recea țărână udată cu lacrimi
Mereu mai e până atunci, ține minte,
Mereu mai e de plutit
Prin oceanul de aer al bucuriei de a trăi

(Lucian Avramescu, din volumul „Cartea fără nume”)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]