Începând cu sfârșitul secolului 19, milioane de italieni și-au părăsit țara natală în căutarea unui trai mai bun. Deși mulți au ales America, Brazilia, Argentina sau Australia, o parte dintre aceștia au ajuns și în România.
La sfârșitul secolului 19, mii de italieni și familiile lor au venit în regiunea Dobrogea. Regatul României fusese înființat în 1881, iar în Dobrogea de nord, proaspat anexată, era nevoie de mână de lucru. Imigranții erau încurajați să vină și li se ofereau locuri de muncă și chiar terenuri. Dobrogea devenise un „El Dorado” pentru italieni, care veneau și munceau ca tâmplari, fierari, fermieri și lucrători în piatră. Alții lucrau la construcția căilor ferate.
În 1899, aproape 1400 de italieni locuiau în Dobrogea, iar numărul acestora a crescut la 2.000 în 1928. În total, se aflau peste 8.000 de italieni în România în 1901, iar numărul acestora a ajuns la 60.000 în 1930, notează digi24.ro, citând publicația italiană Moondo.
Autoritățile române au dat legi dure împotriva imigranților care creau „probleme de ordine publică” și repatrierile erau la ordinea zilei. Unii imigranți italieni nu părăseau România după expirarea permisului de muncă și alegeau să rămână ca imigranți ilegali. La un moment dat, românii reclamau faptul că imigrații italieni le fură locurile de muncă, iar guvernul român a introdus legea profesiilor, prin care angajatorii erau obligați să caute întâi muncitori români pentru posturile vacante.
Italienii sunt în prezent o minoritate etnică în România, numărând 3.203 de persoane, conform recensământului din 2011.
