Indemnizaţie pentru bunicii care îşi îngrijesc nepoţii. Proiectul, adoptat de Senat

Bunicii care își îngrijesc nepoții ar putea primi o indemnizație de 650 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat, luni, de Senat. Iniţiatorii au susţinut că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creșă. For decizional este Camera Deputaților.

Potrivit proiectului de lege, bunicii pot primi 650 de lei indemnizaţie dacă își îngrijesc nepoţii în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, ai cărui părinţi s-au întors la locul de muncă. Bunicii trebuie să prezinte documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii copilului şi-au dat acordul.

Conform digi24.ro, proiectul arată că sunt luate în considerare şi situaţiile în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani, în care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Distribuie prietenilor

Concomitent cu indemnizația pentru bunici, mama va încasa stimulentul de inserţie, reglementat de legislaţia în vigoare, tot de 650 de lei, potrivit proiectului.

Cererile pentru indemnizaţia destinată creşterii nepoţilor se vor putea depune la primăria din oraşul de domiciliu.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, iar for decizional este Camera Deputaţilor.