Îngere, am întrebat, cum poți opri ceasul rău

 

Ce e , îngere, am întrebat eu, ceasul rău
Cu ce se mănâncă și cu ce se arde,
E în toate ceasurile
Sau cade ca otrava unei ploi acide peste oameni
Într-un timp al netimpului?

Ceasul rău poate veni după o lungă preumblare
Prin sufletul tău înflorit,
El poate avea
Forme nedefinite, de la aerul tras puternic în piept,
Pentru a putea lovi pereții de tine însuți zidiți,
Forma cazematei pe care fratele sau sora ți-o sapă
Nu pentru a te apăra
Ci pentru a da contur prizonieratului tău îndelung

Distribuie prietenilor

Ceasul rău e o zicală, spuse aproape ironic îngerul,
El/ea nu mișcă decât minutarele întâmplării
Dar ferește-te să cazi între dinți-i ucigași

Știu o persoană, am spus eu, care se poate numi Ceasul Rău,
E vrednică de toate mizeriile lumii,
Ea poate, cu un simplu telefon,
Să dărâme fericiri construite migălos,
Să strice ziua de naștere a copiilor pe care i-a născut
Și a copiilor copiilor ei,
Ea fumează otravă și-o suflă în pieptul fiecărui om care-i iese în cale
Iar cancerul ei gălăgios umple văile,
Ea e ea…

Ceasul rău poate fi o persoană pe care am
Salvat-o de la moarte, m-am dat eu, mai departe, cunoscător,
I-am construit acoperișul casei,
Fiindcă ea dormea sub fumul permeabil al țigării,
Liberă de obligația de a clădi zâmbet
Și a mobila cu fericire umașii

Ceasul rău, spuse îngerul, ironic mereu,
Nu vine când te aștepți mai puțin, el vine când tu știi că vine,
Dogoarea limbii lui otrăvite e aproape
Și-o simți cum se revarsă peste liniștea înfloritei tale vieți

Și cum poți opri, îngere, am mai întrebat,
Nerăbdător să primesc un răspuns, ceasul rău?
Tatăl tău ceresc ți-a spus pesemne, Dumnezeu cu care stai la taifas,
Divulgă-mi secretul pentru a-l ține departe de oamenii mei dragi…

S-a așternut o lungă tăcere între noi,
Ca de la cer la pământ, ca de la muritor la nemuritor…
Nici El, mi-a spus fluturându-și marile lui aripi albe,
Ca o manta de nori, uzată nițel de-o veșnicie de întrebuințări,
Nici El nu știe…
Lucian Avramescu, 22 octombrie 2017, Sângeru