Mușcata (Pelargonium zonale, denumirea științifică) este o plantă floricolă rezistentă și pretențioasă totodată. Ea este  îndrăgită la țară, unde dă splendoare balcoanelor și ferestrelor caselor vechi, iar călugărițele o păstrtează cu grijă în fața chiliilor mănăstirești, în pridvoare, la intrarea în locurile de rugăciune. Mușcata preferă zonele de deal, cu umiditate și lumină discretă, care să nu pârjolească. O mare problemă, pentru cei care cresc și iubesc mușcatele, este iernarea lor. Greșelile, aceleași, sunt repetate. Iată ce trebuie să faci spre a avea și la primăvară același  dar coloristic  în balcon:

    Nu fă greșeala de a aștepta înghețul. La primul semn de răcire severă a vremii, chiar dacă mușcatele sunt, unele dintre ele, încă pline de flori, sacrifică-le florile și adu ghivecele într-o încăpere luminoasă și cu temperaturi care să nu ajungă la zero grade, dar nici să nu depășească, 10 -14 grade Celsius. În prealabil taie lăstarii cu flori sau fără, așa cum e tăiată primăvara vița de vie, numărând cepii și coardele după muguri. Taie ramurile florii la 2 -4 -6 ochi, nu mai mult, în funcție de vigoare. De dorit e să păstrezi doar structura puternică, lemnificată, altfel cele firave, verzi, putrezesc sau se usucă peste iarnă.

   Nu schimba pământul și nu-l îmbogăți cu minerale.Dacă va fi cazul o faci la primăvară când scoți mușcatele din nou afară.

   Nu le uda peste iarnă decât rar, o dată sau de două ori pe lună și nu abundant. Mușcata hibernează așa cum hibernează în curte tufănelele. Dacă tufănelele, din care au fost selecționate atâtea soiuri de crizanteme, dau din pământ, mușcatele emit lăstari din ochii dorminzi pe care i-ai lăsat pe ramurile puternice. Nu e nevoie de nimic altceva, decât de curajul de a fasona mușcatele înainte de a le prinde gerul și atunci va fi prea târziu. Nu risca!

Cristina Matei, AMPress