• Home
  • Prima
  • Iohannis : „Niciodată românii nu au votat atât de clar împotriva PSD”

Iohannis : „Niciodată românii nu au votat atât de clar împotriva PSD”

iohannis la pnl 1

La ora 21.00, când s-au publicat exit-poll-urile, Klaus Iohannis s-a aflat la sediul PNL. După aflarea rezultatului, conform căruia a obținut 39 la sută din voturile românilor, Iohannis a susținut o declarație de presă.

”Am reușit! Am reușit să învingem PSD. Niciodată românii nu au votat atât de clar împotriva PSD. Oamenii au votat pentru proiectul nostru, pentru o Românie normală. Am crezut mereu în români și în implicarea lor. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea lor.
Lupta noastră comunănu ține de o etichetă de partid. Este pentru îndepărtarea totală a PSD de la putere pentru ca PSD să nu mai țină România captivă, iar astăzi am făcut un pas mare în această direcție. (…)
Bătălia nu s-a terminat, mai avem o bătălie în turul II. Celor care-și doresc spitale, autostrăzi, școli veniți la vot pentru a înlătura definitiv PSD de la putere. Celor care nu mai doresc să le plece copiii și nepoții din țară, veniți la vot pentru că acum putem să schimbăm lucrurile. Pentru cei mulți din diaspora le spun să vină la vot
Votanților USR-PLUS, care au susținut un candidat foarte bune, le reamintesc ceea ce avem în comun și le reamintesc că dorim să mergem pe calea europeană.
Celor de la PMP le spun veniți la vot, acum”, a spus Iohannis.

AMPress

Parteneri