Iohannis: Ziua Independenței Naționale cinstește curajul poporului român și ambiția elitelor vremii
Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. „Nu trebuie să uităm niciodată curajul și sacrificiul celor cărora le datorăm existența ca națiune independentă și avem responsabilitatea să ne asigurăm că următorii noștri pași vor fi inspirați de aceeași pasiune pentru libertate și democrație”, spune Iohannis.
Redăm textul mesajului:
„Ziua Independenței Naționale cinstește curajul poporului român și ambiția elitelor vremii care, cu dăruire și patriotism, dând dovadă de mare abilitate politică, au știut să fructifice contextul internațional pentru a transforma în realitate un ideal. Declararea independenței României a reprezentat un moment decisiv, temelia pe care ulterior s-au conturat evoluțiile politice, economice, culturale și sociale care au marcat dezvoltarea națiunii noastre.
Proclamarea independenței, în urmă cu 146 de ani, a fost gestul hotărâtor care a deschis calea către desăvârșirea unității naționale, modernizarea statului român și intrarea țării noastre în procesul european de construire a națiunilor. Societatea românească și-a manifestat cu tărie dorința clară și arzătoare de a obține independența, contribuind prin toate mijloacele posibile la susținerea acestui deziderat.
Rememorarea evenimentelor definitorii ale națiunii române – Unirea de la 1859, Războiul de Independență, Marea Unire de la 1918 – reprezintă o reafirmare a legăturii indestructibile dintre trecut și prezent și un permanent îndemn de a face mereu alegerea corectă pentru parcursul României, care este fără echivoc pro-european. Pentru modernitate și dezvoltare, istoria ne-a arătat că nimic nu a fost obținut ușor și că a fost mereu nevoie de responsabilitate și eroism.
Astăzi îi comemorăm și îi cinstim pe eroii noștri, care au făcut posibilă materializarea idealului de suveranitate statală. Nu trebuie să uităm niciodată curajul și sacrificiul celor cărora le datorăm existența ca națiune independentă și avem responsabilitatea să ne asigurăm că următorii noștri pași vor fi inspirați de aceeași pasiune pentru libertate și democrație.
În contextul actual al conflictului militar de la granițele noastre, onorarea actelor de curaj ale înaintașilor care au condus la câștigarea independenței României capătă valențe profunde. Suntem martorii unui război ilegal și nejustificat, în care o națiune suverană este invadată și atacată de o putere agresivă. Este fundamental ca statele occidentale să rămână unite în fața oricăror amenințări și să coopereze intens pentru a proteja drepturile și libertățile, precum și valorile democratice pe care le prețuim atât de mult.
România, ca stat membru al familiei euro-atlantice, rămâne neclintită în angajamentul său față de democrație, față de drepturile și libertățile omului. Le rămânem pe deplin recunoscători înaintașilor noștri pentru această moștenire, pe care trebuie să o prețuim și să o apărăm fiecare dintre noi.
La mulți ani, România!”