Priviți poza de mai jos.
Așa arăta atunci.
Un tânăr frumos din zona prahoveană repartizat la Rm. Vâlcea ca redactor la cotidianul local „Orizont”. Ne-am cunoscut în redacție, într-una dintre serile când mergeam să „fur meserie” de la jurnaliștii Dorel Constantinescu, Iulian Model și Constantin Poenaru( pe mâna căruia fusesem îndrumat să învăț de-ale jurnalisticii). Ulterior am aflat că locuim în același cartier, Nord, iar diminețile, când mergeam spre școală, îl așteptam să fim împreună, domnia sa având oră fixă de plecare la serviciu. Parcurgeam cartierul pe jos, ca plăcere matinală, și-l ascultam cum povestea și vorbea despre subiectele zilei. Totdeauna era îmbrăcat la costum și cravată, ca un prinț al șoaptelor primăvăratice. Apoi, în vacanță, am mers împreună pe teren, ce amintiri frumoase! M-a îndrumat frumos, elegant, cu zâmbetul pe buze, și calm, foarte calm. Am văzut odată un alai funebru spre cimitir. S-a întristat și a privit în jos. „Nu suport”, spunea, „am o sensibilitate, nu că aș fi un sentimental”.
Prin 1975/ 1976 am fost „chemat sub drapel”, ca soldat, să fiu în slujba Patriei și s-o apăr de „imperialiștii anglo-americani”. Într-o pauză de instrucție ni s-au dat ziare să „ne instruim”. Doar „Scânteia tineretului”. Și mi-a sărit în ochi un amplu material: „Serbările Scânteii tineretului sub conducerea poetului Lucian Avramescu”. Se spunea, pe la colțuri, că era o acțiune a propagandei de partid spre a da o replică „mai blândă” cenaclului „Flacăra” coordonat de „răzvrătitul” Adrian Păunescu. Nu cred că era așa. Prietenul Lucian Avramescu și-a pus amprenta pe această manifestare, a făcut-o în stilul său, iar publicul l-a răsplătit cu gratitudine. M-am bucurat să-l văd pe prietenul meu efemer vâlcean, acolo, sus, dar m-am și întristat pentru că nu-l voi mai putea întâlni pe aleile orașului de la poalele Capelei.
Ne-am reîntâlnit pe Facebook, am rezonat și mi-am propus să-i vizitez Muzeul său original. Și am tot amânat, până când timpul n-a mai avut răbdare, conform cutumei. Poetul și omul Lucian Avramescu se află de astăzi într-o altă dimensiune, într-o lume a celor drepți. A plecat sătul să mai aștepte răspunsul Prefericitului Părinte la scrisoarea prin care solicita un loc de veci în grădina sa de piatră, în lumea celor care nu cuvântă.
Acum, când scriu, lăcrimez, nu suport să-l știu plecat. Da, sunt un sentimental.
Odată cu plecarea lui Lucian Avramescu cerul a plâns cu lacrimi de ploaie. A plâns de bucurie când sufletul curat al Poetului a urcat în dimensiunea astrală pentru că n-a mai avut loc pe pământ. A plecat într-o zi de 12. Într-o noapte de 12/ 13 Decembrie, acum 38 de ani, pleca și Nichita Stănescu. Cu siguranță, există un Rai al Poeților și se vor revedea acolo.
Dumnezeu să aibă grijă de sufletele lor!
(text publicat de Ioan Țoanță în 12 decembrie 2021)
