Iorga și Titulescu, la gară, măscărindu-se șoptit

       titulescuSunt personalitățile istoriei așa cum le știm din manual, sau sunt oameni care dau uneori cu oiștea-n gard, se comportă ca noi toți în împrejurări nu întotdeauna academice? Eu, din toate lecturile, nu mi-l pot imagina pe Iorga spunând porcării sau bancuri. Am citit undeva că Iorga, întrebat de ce numeroșii lui copii nu-s geniali ca el și nu au capul lui, ar fi răspuns că nu i-a făcut cu capul de sus, de  pe umeri. Azi, venind pe la mine,  la Sângeru, avocatul Mihai Tănăsescu, cel mai vechi membru al conducerii Baroului București și bun prieten al fiului meu Arin, avocat și el, mi-a povestit o întâmplare. O știe de la un client. Clientul e din familia Titulescu. Marele diplomat român are încă niște neamuri care trăiesc. Titulescu, în 1931, era președinte al Ligii Națiunilor și pleca, din București, cu trenul la Paris și de acolo la Geneva. Știind ura surdă dintre profesorul Iorga, prim ministru și Titulescu, președintele Ligii Națiunilor, cunoscută și savurată de opinia publică, regele Carol al II-lea l-a rugat pe ”Domnul profesor Iorga”, pe care-l vizita ades la Vălenii de Munte, să stingă bârfa și să facă gestul de a apărea la gară alături de Titulescu. Fotografii jurnalelor erau acolo spre a imortaliza evenimentul. Iorga avea în jur de 60 de ani și Titulescu, mai tânăr și mai european, 42 și conducea un fel de ONU de azi. Titulescu ar fi urcat în Orient Expresul care venea de la Istanbul, iar profesorul-premier trebuia să stingă ideea de conflict, arătându-se împreună cu mai marele Ligii Națiunilor pe peron. Conservatorul orgolios Iorga a acceptat până la urmă rugămintea regelui și s-a înfățișat pentru strângeri de mână la gară. Amândoi înghițeau greu rugămintea regală, fiindcă se detestau sincer. Titulescu, de la geamul vagonului, i-a făcut cu mâna premierului Iorga și l-a întrebat ironic ce să-i aducă de la Paris. Poate un sculament! – i-ar fi răspuns Iorga, printre dinți, mimând un zâmbet amical de despărțire. Titulescu, tot șoptit, și cu un zâmbet în oglindă, răspunde: ” Să vi-l aduc direct sau, dacă nu vă găsesc acasă, pot să-l las doamnei?”  Uau!! Să fi fost în stare de un asemenea dialog Iorga și Titulescu? Vorbesc astfel, uneori,  portretele din istoria națională? Mihai, ca avocat, a cunoscut lumea înaltă, fie și prin moștenitori și urmași, în detalii inavuabile. E un om citit și respectuos cu istoria. Eu sunt scriitor și jurnalist. Mihai Tănăsescu, am zis, eu am obligația să povestesc această întâmplare care poate fi anecdotă, cititorilor mei, așa cum tu ai simțit nevoia să mi-o istorisești mie, la un pahar de vin. Tu ai așteptat să plece de lângă noi doamnele. Eu, obligat la o chirurgie pe viu, o spun tuturor, asumându-mi riscurile. Iorga și Titulescu puteau vorbi și astfel? Puteau. (Lucian Avramescu)