Istoria noastră de Gheorghe și Ion, răstigniți pe patul de pușcă

Am stat azi un ceas, la intersecția de drumuri de la Monumentul din Sângeru, cu vulturul Regal sus, unde s-a petrecut o slujbă concomitentă de Înălțare și de cinstire a Eroilor. M-a invitat fiica mea cea mică, Ana Luciana, elevă a școlii din sat, care avea un rol în această evocare tristă și care s-a dovedit emoționantă. A fost o slujbă întâi a preotului tânăr și a celui bătrân. Ambii îmi sunt veri de-al treilea. Tânărul, Mădălin Moșneanu, pe numele pe care i-l știu eu, a cuvântat copiilor adunați ciopor în jurul Monumentului cu vultur și cruce, sub care erau așternute nume – Gheorghe, Vasile, Ion și Constantin și iar Gheorghe ,Vasile și Ion și alte nume de familie Brăslașu și Moise și Croitoru și Sîngereanu și iar Sîngereanu, unul locotenent în rezervă prăpădit la Mărășești, altul mort la Vidin, în marele război de Independență, purtat sub Carol I. A vorbit preotul tânăr mai emoționat și mai emoționant ca patriarhul și mai aproape de adevărurile dureroase ale zilei de azi, când mulți români, a zis el, își ascund identitatea și nu mai recunosc că-s români, fiindu-le rușine. Privind mulțimea de copii și bătrâni și adulți, a salutat prezența primarului Gheorghe Radu, a dascălilor școlii și a lui Lucian Avramescu, ceea ce m-a făcut să tresar, fiindcă eu nu am în sat decât meritul de a mă fi născut aici, ceea ce nu e mare vitejie. Apoi a cântat fiica mea cea mică, aflată în clasa a III-a și desemnată de învățătoare spre a da glas unui sentiment patriotic. Toți se uitau spre mine și eu, care n-am niciodată emoții pe scenă, m-am simțit emoționat, mai ales că am primit felicitări mai multe decât dacă aș fi scris o carte sau aș fi cucerit la Mărășești, ca bunicul Victor, care s-a întors de acolo viu, un cuib de mitraliară inamică, după cântecul copilului meu.
Moment evocator, ca o pomenire, ca o sfeștanie, ca o îngenunchere la cruci. Cât a durat, am tot citit lista de morți de pe Monument, cu care Sângeru a cotizat la războaiele mari ale țării și ale lumii. Din unul ne-am ales cu Îndependența, din primul război mondial ne-am ales cu marea Reîntregire, sub comanda Regelui Ferdinand, iar din al doilea război mondial ne-am ales cu rușii în bătături, care ne-au pus că plătim despăgubiri de război, cu toate că scurtasem războiul cu un milion de morți ai nostri și cu șase luni de măcel. De la toate, sângerenii mei, Gheorghe și Ion și Contantin și Vasile, n-au absentat și mulți au albit cu oasele lor puștile care au rămas sub ei, iar pe monumentul din sat le sunt scrise numele, ca într-un catalog care azi aproape că nu-și mai are sens. În dreptul celor mai mulți scrie, ca lămurire de rang ostășesc, soldat, dar sunt și câțiva sergenți și locotenenți activi și locotenenți în rezervă, învățători ai satului pesemne, morți și ei pentru țară.
Pentru țară? Ce face azi țara, depopulată, părăsită nu doar de brațele ei puternice, ci și de inimi simțitoare, din jertfa lor? Aproape nimic. Chemați la război, să ne apărăm țara și răzorul,am mai pleca la oaste cu însuflețirea de altădată? Țara aproape că nu mai e, iar răzorul s-a șters. Hristos s-a Înălțat!