Îţi amorţesc mâinile şi picioarele? Iată care sunt cauzele!

Ţi se întâmplă tot mai des în ultima perioadă ca mâinile sau picioarele să le simţi amorţite? Află care sunt factorii care favorizează această neplăcere, dar şi ce măsuri trebuie să iei!
Pe lângă amorțelile periferice (parestezii), durerea, furnicăturile, mâncărimile și pierderea sensibilității pot fi semnele unei tulburări neuro-musculare numită neuropatie periferică, care are la bază lezarea unor nervi ai mâinilor și picioarelor. Cauzele afectării conducerii impulsurilor nervoase către membre sunt multiple, cea mai frecventă fiind declanșarea diabetului zaharat.
Furnicăturile, semn al diabetului zaharat

Unul dintre simptomele apărute adesea în diabetul zaharat este amorțirea picioarelor, însoțită de furnicături și de mâncărimi. În acest caz, leziunile nervilor periferici sunt produse de menținerea pe o perioadă lungă de timp a unor valori glicemice ridicate.
În lipsa unui tratament și a unei diete corespunzătoare, se poate ajunge la senzație de arsură, înțepături, crampe musculare, pierderea sensibilității termice, dureroase și, mai târziu, pe aceea de control a mișcării.
Carențele de vitamine și infecții, unul dintre factori

Unele lipsuri de vitamine sunt anunțate prin amorțirea membrelor. Este vorba despre carențe ale vitaminelor E, B1, B6, B3, B12.
Deficiența de vitamina B12 poate duce și la anemie, o altă cauză a amorțirii periferice. Mai mult, în absența vitaminei B3 (niacină), care are efect antiinflamator, se pot declanșa procese inflamatoare și diverse infecții.
Un aport crescut de vitamina B6, peste 2 mg pe zi, în cazul adulților cu o alimentație bogată în proteine, poate provoca amorțirea sau pierderea sensibilității membrelor, mai ales în cursul nopții.
Atenţie la sindromul de tunel carpian

Distribuie prietenilor

O posibilă cauză a amorțirii mâinilor este petrecerea de timp îndelungat în fața calculatorului sau folosirea excesivă a telefonului mobil. Solicitarea mâinii poate afecta nervul median, cel mai important în zona membrelor superioare, care trece pe sub tunelul carpian, o structură aflată la încheietură.
Alte simptome apărute în cazul acestei afecțiuni sunt furnicăturile, durerea intensă, pornind uneori de la nivelul cotului până în vârful degetelor, pierderea sensibilității tactile.
Dr. Călin Ciubotaru, medic de familie

Senzația de amorțeală a membrelor este cauzată de o tulburare a conducerii impulsurilor nervoase provenite din aceste regiuni. Cauzele acestei tulburări pot fi foarte variate, cu implicații și gravitate diferite: compresia filetelor nervoase prin poziție greșită, compresia la locul de trecere prin zone anatomice inextensibile (tunelul carpian), traumatisme și elongații ale nervilor, inflamații, fracturi, cicatrice fibroase în vecinătatea nervilor, nevrite, neuropatii (diabet, tulburări circulatorii, boli imune), boli demielinizante. Prezența tulburărilor motorii sau senzitive la nivelul membrelor obligă la un diagnostic neurologic corect și complet.

Sursa – clicksanatate.ro