La mulţi ani!, zic şi eu…

luci lemne 1

La mulţi ani! Aşa se zice, când tu împlineşti o vârstă, când ţara îşi serbează ceva (Centenarul, de pildă), când e ziua vecinului de peste uliţă. La mulţi ani! E un comprimat de bunăvoinţă şi chiar dragoste, când în aluatul urării punem suflet. La mulţi ani, România!, zic şi eu, furat de iureşul sărbătorilor şi de vestea că mâine seară Anul Nou se arată chipeş şi frumos ca o sorcovă de măr pe care bunica, în copilărie, înnoda fire colorate de lână. Nu apăruse sorcova de hârtie creponată, cu bucle ca pe coroanele mortuare ieftine, udate de ploi în cimitire şi care se găseşte în magazin.

La mulţi ani, dragi români! adaug, fiindcă România este uşor abstractă şi e nevoie de un andrisant viu. Fie ca anul care vine să vă aducă bucate pe masă, sănătate-n casă, să fiţi iuţi ca săgeata şi tari ca piatra. Piatra mea blândă din muzeu, nu piatra întrebuinţată spre a sfărâma capul inamicului netrebnic, la gura peşterii.

Inamicii s-au găsit din belşug unii pe alţii în anul care tocmai îşi dă duhul, în uralele care au însoţit sărbătorirea a 100 de ani de la unirea rostită şi voită pe Câmpia Libertăţii de lângă Alba Iulia. Ce zi mare a fost atunci şi ce Românie Mare au produs înaintaşii! De atunci s-a tot micşorat, ca un bulgăre de gheaţă care se topeşte, ajungând la dimensiunea convenabilă, zic unii, de azi. Neconvenabilă e unitatea devenită iluzorie. Toţi se bat cu toţi. Preşedintele cu Premierul, Parlamentul cu Ţara, ţara cu noi. E unul Dragnea supărat pe toţi, inclusiv pe propriul partid pe care-l găseşte nepotrivit cu genialitatea lui carpatină, dovadă că-l tot pritoceşte. În doi  ani a schimbat de trei ori premierii pe care el însuşi i-a pus, iar fruntaşii mai vechi ca el în partid, moştenind un vechi şi de neiertat cusur democratic, au fost scuipaţi afară. Centenarul se încheie apoteotic cu răspicate colinde de mamă care cutremură Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia. La mulţi ani cu rupere de oase, mama voastră la toţi!

Toţi înjură la baionetă, luptând pentru ţară şi pentru binele poporului. În fiecare politician, uşor de identificat prin amploarea averii şi înălţimea lată a acoperişului care tinde spre dimensiunea Casei Poporului, se găseşte pitit un patriot care, la evenimente, face gura mare şi urlă, proclamând binele naţiunii. Scriam, în acest an de uriaşă sărbătoare a patriei, că niciodată nu s-au adunat atâţia oameni de nimic în frunte, spre a ne conduce. Oamenii de nimic încheie anul cu un bilanţ furtunos de măscări cântate la geam. Geamul e al televizorului, iar prin el pătrunde în orice casă crivăţul de pustietate al nimicului.

Azi, AMPress a schimbat pe pagina primă întrebarea săptămânii care sună aşa – Credeţi că Anul Nou, 2019, va aduce schimbări pozitive în România? În primele minute au răspuns câţiva inşi că DA şi tot atâţia că NU. Împărţită în două ipoteze, România îşi perpetuează iluziile.

An Nou cu bine, zic şi eu, sorcovindu-mi cu drag cititorii, întâi pe cei care nu-mi dau dreptate şi apoi pe ceilalţi, fiindcă prietenii nu se supără să aştepte niţel. La mulţi ani! – vă zice Lucian Avramescu, de lângă în morman cu lemne pe care şi le crapă cu toporul, fiindcă ăla de mi-a promis, contra cost bun, că vine, s-a îmbătat înainte să bată orologiul pasului dintre ani, spre a-l prinde 2019 la fel.

Parteneri