Lansare de carte la Urlați. Scriitorul Sorin Oprea își prezintă cele patru romane
Vineri, 7 octombrie, la orele 18.00, scriitorul Sorin Oprea își va lansa cele patru romane – „Noaptea sufletelor”, „Dimineața Sufletelor”, „Dominic” și „Frustrările unei femei grase”, la Casa de Cultură din Urlați – Prahova, al cărei director, doamna Ficuța Micu a gândit un cadru cu totul special pentru acest eveniment.
Despre cărți vor vorbi Luciana Avramescu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Spiru Haret din Ploiești, scriitorul Emil Proșcan și profesorul Robert Stan.
Florina Ene va modera evenimentul, în cadrul căruia profesorul Marius Glonț și Grupul Folk Urlați vor susține un moment muzical.
Scriitoarea Pușa Roth, membră a Uniunii Scriitorilor, jurnalist și director adjunct al publicațiilor culturale Leviathan este invitatul special al scriitorului Sorin Oprea.
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






