Lucian Avramescu: Adie-a Crăciun în fiece casă

 

Adie-a Crăciun în fiece casă
Colindele au versul despre omul cel bun
Iar tu vrei să-ți iau rochia de mireasă
Pe care-acum cinșpe ani ți-am promis-o-n Ajun

Fiica mea care cântă ca nimeni din neam
Vrea să-i cumpăr, înflorată, o iie
Iar eu îi povestesc cum pe uliți umblam
Și ca mine, în cete golașe, o mie

Distribuie prietenilor

Prietenii vor să pornim la vânat
Mistrețul cu colți de argint
Dar poetul care-a scris acest vers a plecat
Și cei care spun că mistrețul e viu ne mint

Sunt prea bătrân s-o iau din nou prin păduri
Inutil să te cer, fiindcă îmi ești pururi soție
Iarna sângerează gleznele mele cu muri
Dar fiicei noastre îi vom face sigur o iie

Vino Crăciunule cu sănătate
Lasă-ne vorbele vii să vorbească
Fiindcă eu nici pe dușmani
Nu i-am blestemat să amuțească

Vin puține zăpezi la Sângeru, fulgi
Răzleți ca un rece, defunct leru-i ler
Vine Crăciunul, îți aduc un brad înalt cât să nu-l ajungi
Iar eu recit mut, fără voce, colindul, și mă străduiesc să nu-l pier
2 decembrie 2019, Sângeru