în noaptea asta fără candelabre
când mor pe şine roţile de fier
să ascultăm, iubito, stins cum cântă
în satul meu copiii leru-i ler

i-aud acum la casa părintească
bătând în geam cu sorcove de ger
şi nimeni nu mai iese să-i primească
şi gem pereţii-n beznă, leru-i ler

ascult, întors în sat, aceste rime
scrise cândva, de mine-n Bucureşti
le cântă grav o voce cu chitară
pe un program din care tu lipseşti

e un CD, aşa se cheamă parcă,
e inima mea-n el trasă pe roată
şi mă gândesc ce s-a schimbat cu timpul
cât inima continuă să bată

mi-era un dor nebun de sat, de mine,
cel ce s-a vrut mereu copilărind
şi azi aş merge, dacă m-ar primi,
alb ca zăpada, grupul de colind

primiţi-mă cu voi copii, ştiu versul,
cânt la fereastră-un pic mai răguşit
dar am în mine neatins de vreme
satul pe care-n versuri l-am iubit
Lucian Avramescu, 29 decembrie 2018, Sângeru