Lucian Avramescu: Alo, pe când sporul bugetar pe sforăit, sau pentru praful depus pe calculator?

 

Țara cu cel mai mare număr de funcționari pe cap de locuitor e țara mea. Liberalul Orban promitea o zdravănă scuturare de puturoși plătiți cu hărnicie pentru statul degeaba, ca un cutremur ce se va revărsa peste cancelarii. Ce se petrece, de fapt? Tindem spre un milion și jumătate de funcționari care curând vor fi cât populația României. Plătim de ne sar capacele, din împrumuturi, salarii astronomice, de mii de euro pe lună unora care-s moșteniți de la PSD să fie directori în instituții cu un singur salariat – directorul. N-ai dreptate, m-ar putea contrazice cineva și are dreptate că n-am dreptate. S-a purces la tăierea în carne vie. Directorul pesedist a fost înlocuit cu directorul liberal, sau useristoplusist, sau udemerist. Păi nu se mai putea fără reformă! E drept că-n unele locuri directorul care-i propriul lui director a rămas pe scaun, transferându-se doctrinar în triumviratul cârmuirii.

Ce-ar fi, nea Ludovice, să treci și matale la liberali? Să-i dai una peste părul negru, vopsit matinal zi de zi, pesedistului care ți-a crescut în făptură de pari gestant în nouă luni. Despre Cîțu nu am ce spune fiindcă nu înțeleg niciodată ce zice.

Deci, zic analiștii, una din soluții ar fi să nu mai plătim baban puzderia de nefăcători de nimic ai statului. Și? Și soluția se plimbă din gură în gură, iar totul rămâne cum a fost. Ba se adună snop legi noi care sporesc nevrednicia printr-o muncă academică. Sporurile sunt de-o savantă inventivitate: sporul pe stres pentru unii care trăiesc stresul că leafa lunară nu e săptămânală, sporul pentru praful depus pe calculator. Sporul pe sforăit al paznicului de la primărie, ținând treaz un cartier întreg, n-a fost încă pus, rubricile fiind ocupate de sporurile pe vigilență, sporul pe pericolele asumate dacă vin hoții și el n-a apucat să se ascundă în dulap.

Lentoarea din lumea multă a plătiților de stat se preschimbă în agitație numai dacă vine o inspecție de sus de tot. Adică să vină, cum venea Cuza în piețe de-i prindea pe negustori cu ocaua mică, Iohannis la primăria din Pocreaca, descoperind că aproape cincizeci de funcționari sunt plecați acasă în pauza de masă. Unii stau departe, rămânând la domiciliu și pentru cină și micul dejun de a doua zi. Dar și pe președinte se depune praful, ca într-o poezie a Ninei Cassian, unde de atâta liniște se auzea cum se depune praful pe mobilă.

Buni zori, prieteni! Am vrut să vă dedic o poezie dar nu s-a legat. Să aveți o zi minunată!