Buni zori, prieteni! Mă găseam, după isprăvirea facultății, la un postuniversitar din Lipova, numit școală de ofițeri în rezervă, însărcinat să te învețe în șase luni pasul de front, trasul cu pușca în inamici de carton și lupta cu rușii. Dincolo de amorul meu cu bucătăreasa ochioasă a școlii (una era neochioasă), ceea ce m-a retrimis la vatră mai corpolent cu câteva kilograme, mi-a rămas în minte din puțina mea armată bătălia pe hartă cu sovieticii. Eram, rețineți, în era împușcatului de mai târziu, în plin comunism multilateral dezvoltat, membri în Tratatului de la Varșovia, un fel de NATO cu comanda la Moscova, iar noi învățam să ne batem cu sovieticii nu cu imperialiștii americani.
Până și țintele din poligon erau spre Răsărit, iar pe hartă ne aliniam cu pușcoacele încărcate pe Prut să oprim blindatele sovietice. Era la scurtă vreme după invazia sângeroasă a Cehoslovaciei, când tancurile rusești au trecut peste trupurile studenților întinși pe asfalt la Praga, iar Ceaușescu ținuse faimosul discurs din balcon, ”azi, Cehoslovacia, mâine urmează România”.

Cel mai simpatic profesor la Lipova era un maior care ne preda un fel de științe politice, lecția predilectă fiind arma meteorologică, mai puternică, zicea el pe vremea aia, decât arma atomică. Firește că arma meteorologică era tot a rușilor pe care tânărul maior îi ura de moarte. Era descrețirea de după 71, când începusem să ne credem un fel de americani ai lagărului socialist, fără a bănui blestemul de mai târziu, cu cultul personalității, Leana savant mondial și cozile nocturne la adidași de porc și gheare de găină.

Dar să revin la arma meteorologică. Profesorul cu grad de maior, părea că știe o grămadă de lucruri despre cum poate fi nimicit un adversar dând în el cu arma ploii și ciuruindu-l cu grindină și avalanșe de trei metri. Îl ascultam cu gura căscată, fără a-l crede cu totul. Concluzia lui, pe care voia să ne-o bage în cap, era că arma viitorului vine din aer fără bombardiere. Mai erau și arme biologice în care intrau viruși, țânțari și microorganisme care sar pe tine noaptea și te strâng de gât.

Ce văd azi de se leagă și nu se leagă? Dezastre meteorologice fără precedent în istoria ținerii noastre de minte, fiindcă avem niște sute de mii de ani din care nu ne amintim nimic, nici dacă eram moluște sau șoareci. Angela Merkel, cutremurată de prăpădul abătut asupra unui oraș cuminte, cu case solide și arătoase, spune năucită că limba nemților nu are încă un cuvânt care să exprime dimensiunea dezastrului. În câteva minute, un lighean cu apă, de dimensiunea unui ocean, a căzut pe bieții oameni, omorând câteva sute și spulberând tot. Deci nemții n-au arma meteorologică, fiindcă nu erau demenți s-o încerce pe ei. Cele mai mari dezastre, tornade, orașe sub ape, s-au petrecut în SUA. Deci nici cea mai temută putere militară a lumii nu are arma meteorologică. Despre arma biologică ce să mai spun? Coronavirusul ăsta de care nu știam nimic până acum vreo doi ani vine în valuri și mari țări ca India sau Brazilia nu mai au loc de cimitire.

La noi se râde isteric pe plaje, într-o înghesuială de parcă s-ar da gratis mașini de lux, ceea ce-mi aduce aminte versul „nu vedeți că râsul vostru e în fiii voștri plâns”.

Cineva mi-a scris ieri că fiecare nouă experiență nucleară a găurit stratul protector de ozon al planetei. De aici încălzirea globală. Poate, zic eu, prin găurile astea se lasă cu parașuta din spațiul intergalactic și armatele invizibile de viruși care au început să închidă iar țări și să ne facă prizonieri la domiciliu.

Arma meteorologică, arma biologică sau arma imbecilității geniale a omului care e pe cale să facă zob planeta?