Ce mă fac îngere, l-am întrebat,
Pe păzitorul meu cel îndelung înaripat
Că de la o vreme, de la o vreme, cuvintele mi se scufundă greoaie
Vorbesc cu genunchii, cu umerii, cu subțiatele mele țurloaie
Ce mă fac
Schilod de verbe și substantive și interjecții chiar
Nu mai pot țipa nici un au măcar?
Cum să mai ies îngere, în lume,
Par încă viu, dar creațiile mele se nasc de-a dreptul
Postume?
Spune-mi înaripatule, vine asta ca o pedeapsă
De la Dumnezeu
Ori vinovat și autopedepsit sunt eu?
Îngerul tăcea
Ca un copac fără frunze, uscat
Nicio sevă nu umbla prin el
Și cu aripile pleoștite nici nu părea îngerul meu adevărat
Cui să mă adresez, Doamne,
Poate doar ție
Dar știi că nu ți-am cerut niciodată nimic
Nici frumusețe, nici sănătate, nici bogăție
Îmbătrânesc, copac uscat
Lângă uscatul copac al îngerului meu
Și amândoi suntem muți
Iar în cerul lui, tace îndelung Dumnezeu
26 octombrie 2020, Sângeru
