Lucian Avramescu: Buni zori! Dreptate aveți: Câinii latră, caravana merge!

 

Dimineața s-a arătat despuiată, sărind clipa de mister a cețurilor pe jumătate. Lumina a intrat peste tot ca o viitură. Oglinda zilei e fără praf, julituri, negură, ca una venețiană, ștearsă de câteva generații de servitori împărătești.

Nu, nu eram nervos pe nimeni aseară. Doar pe mine că mi-am pierdut apărarea prin sudalmă, spusă răstit. Am observat că oamenii cu cât vorbesc mai tare, cu atât cred că au mai multă dreptate. Eu nu mai am dreptate deloc fiindcă-s mut.

Distribuie prietenilor

Da, a fost și la Sângeru caniculă ieri, cu toate că pădurile ne-au intrat în bătături, iar dealurile cară în spinare fiecare câte o junglă. Mihai Vișoiu, prieten bun cu tata, a venit să-mi povestească mândru victoria nepotului lui Mihnea, cu invenția de roboți, dar și tristețea că totul se duce de râpă. Am fost pe Fundulustan, așa se cheamă o fundătură de dealuri, între pădurile Călugăreasca și alta, de unde luam frasin de târne, care se suie până sub Ciortea, dealul de gresie. Îți mai amintești viile cu coarnă și tămâioasă și țâța vacii? Mai știi locurile? – mă întreabă el. Am urcat acolo și m-am pierdut prin rugi și arboret de nu mai afli potecile, iar drumurile toate au dispărut. Aveam o fântână, răzor cu domn Max (tata se chema Maximilian). Amândoi umpleam pompele de stropit, vermorelele care ne rupeau spinarea, fiindcă în vie atunci se dădea doar cu piatră vânătă, nu cu toate chimicalele, și ne găsea ziua în capul locului. Acum totul e pustiu, pădurile și-au dat mâna peste viile sângerenilor și-ți vine să plângi, iar glasul de 80 de ani al lui Mihai Vișoiu poartă în el o amărăciune mai concentrată decât plânsul și mai mare ca prohodirea unei lumi care a murit iar „pământul nu mai are nicio valoare„.

Îl îmbrățișez și-i scriu pe o foaie, descifrată greu de Dorina, soața lui, să uite de viile care nu mai sunt și să se bucure doar de nepotul Mihnea care a fost cu echipa lui de robotici în cinci televiziuni. Poate vor inventa niște roboți care să pună la loc sufletul dealurilor.

Biserica mea și a noastră? Meșterii au venit. Ieri au lucrat sub un soare năucitor la șindrilele de pe prima turlă. Urcau prin schimb, câte doi și rămâneau sus până când soarele îi biruia. Vrem să ne prezentăm onorabil în 13 august, când va fi concertul lui Alexandru Tomescu și va fi lansată la Muzeul Pietrei cartea ”Grei ai medicinei românești„, în prezența și cu sprijinul profesorului Irinel Popescu, autorul primului transplant de ficat în România și unul dintre cei mai mari din lume în acest domeniu de care multe țări încă nu au auzit.

Cum mă simt eu? Ce importanță mai are!?

Vă doresc o zi în care să știți să vă apărați de canicula nimicitoare, recordurile de fierbințeală depășindu-se, zic meseriașii climei, zilnic.