Lucian Avramescu: Buni zori! Ieri – am uitat să vă spun, – AMPress a împlinit 30 de ani

Prins cu alte cele, am uitat să vă spun că ieri, AMPress a împlinit 30 de ani de activitate neîntreruptă. Da, pe certificatul de înregistrare în catastifele juridice și administrative ale nației, scrie 8 martie 1991.

Dacă tai un copac, îi poți număra cercurile care se suprapun, an după an, măsurând, ca un cronometru de împietrită celuloză, vârsta. Nu e matusalemică, dar e a celei mai bătrâne, fiindcă a fost prima agenție de presă înființată în România postdecembristă.

Am înființat-o, punând alături două însuflețiri scriitoricești, a mea și a prozatorului Eugen Mihăescu. De aici și numele AMPress, adică Avramescu-Mihăescu press, tălmăcit în fel și chip de alții.

Împreună am realizat, într-o Casă a Scânteii pustie și primul ziar al Revoluției, Tineretul liber, de unde am plecat scârbiți, fiindcă cei ce plângeau speriați – ofițerii de securitate acoperiți – în nopțile cu sânge pe caldarăm, spunând că n-au făcut rău nimănui (Dumnezeu să-l ierte pe răposatul Relu), deveneau în curând redactori șefi iar sub Iliescu se reașeza pe scaune vechea nomenclatură. Erau toți la locul lor, doar Ceaușescu nu mai era, înlocuit de un adjunct care ordonase execuția fiindcă dictatorul ”întinase nobilele idealuri ale socialismului”.

Am scris, neîntrerupt, 30 de ani, criticând, pe regula de aur a presei adevărate, Puterea, oricare ar fi fost ea. De fapt era și este aceeași, împrumutând alte culori care, scuturate bine, lasă la vedere anatomia și scheletul banului.

La mulți ani, AMPress, ție și multora care te slujesc încă din pasiunea scrisului și din dragoste de adevăr. Cum scria Arghezi, nu am trădat niciodată calitatea de a fi ”argați ai opiniei publice”, pe care milionari ai presei de azi au negustorit-o abject. Dar câtă presă, în sensul conferit de vânzătorul de cireșe de la Mărțișor, mai există?

Să aveți o zi bună, prieteni ai nevorbirii mele!