Ultimate magazine theme for WordPress.

Lucian Avramescu: Cartea despre tenis, dramă și victorie a lui Adrian Fetecău

0 71
This poll has ended (since 2 days).

Considerati inspirata intrarea ziaristilor in politica?

Nu
55.20%
Da ,daca fac politica pentru tara lor , pentru natiune , pentru fiabilitatea granitelor.
24.37%
Da
15.41%
Poate
5.02%

 

Citesc, cu încordarea cu care urmăresc o trasmisie sportivă, cartea confratelui Adrian Fetecău, intitulată ”TENIS sportul inventat de diavol”. O poză sugestivă, pe post de cratimă, stă pe copertă între primul cuvânt al titlului și definiția șocantă care urmează. Autorul, prezent la lansarea romanului meu ”Despre singurătate”, mi-a dăruit-o, cu invitația – scrisă lângă dedicație – de a rosti câteva cuvinte la lansarea din ”14 decembrie 2018, orele 15,00, Librăria Mihai Eminescu”. Mă voi strădui să ajung în Capitală, dacă scap de sub iarna cu ninsori de la Sângeru.

Pe Adrian îl știu ca om al scenei. De la microfon a comentat meciuri, cu pasiunea reală sau jucată de această meserie care trebuie să producă încordare și emoție, iar ca inventator al unui grup umoristic, intitulat ”Vouă”, a creat și regizat, fiind la rându-i actor, umorul de calitate, într-o lume în care bietul de el, umorul adică, a căzut sub granița urbană a scenei. Intelectual cu pasiunea lecturii, i-am cunoscut cândva, lui Adrian Fetecău, la Teatrul Nottara, trupa într-un spectacol în care încăpeau, spuse cu talent, destule poezii de Lucian Avramescu. Un membru al trupei mi-a mărturisit că-n perioada studenției lor, cei mai mulți s-au căsătorit, recoltându-și nevestele, prin versuri de dragoste șoptite din cărțile mele. Adrian are acum o trupă împrospătată cu care umple săli și face turnee de succes.

Dar să mă întorc la cartea sa la care citesc de ieri, ținut în casă și de un pic de răceală, dar și de o creștere progresivă a emoției lecturii. Mă așteptam la o transmisie sportivă, pigmentată cu umor. Am găsit dramă, poveste de viață, întâmplări pe care întrecerea sportivă nu le divulgă pe scenă. Personajul principal, curajos, sublim și tenace al cărții este Irina, fiica autorului, jucătoare de tenis în zona, zice tatăl, în care munca nu se vede, iar presa este atentă doar la vârfuri. Irina a cîștigat anul trecut locul întâi pe țară la individual senioare, deci este o campioană. Cum a fost meciul finalei? Povestea, încredințată talentului scriitoricesc al tatălui, dezvoltă, până la un punct, prin puterea evocatoare a acestuia, drama unei confruntări. Apoi, învins de emoție, când totul se juca pe muchie, comentatorul lucid Adrian Fetecău clacheză, se lasă doborât de o înfrigurare în care copilul lui lupta, în sublima încordare a meciului, nu altcineva, și așteaptă rezultatul pe bordura unui trotuar din fața arenei. Află, uluit, că fiica lui a fost cea care proclamase, în aerul de gheață, devenit fierbinte, al arenei, strigătul prelung al victoriei. Irina jucase magistral, într-un meci dus până la limita greu de suportat a inimilor care din tari devin șubrede.
O altă poveste, care o precede, este din iarna unui turneu în Antalya, unde sportiva noastră, secondată de geamantane și de tatăl ei, se încăpățânează să fie la timp în turneul în care era înscrisă alături de alte sportive ale lumii, din ”cartierul celor ce bat să intre în grupa de elită a primelor 100”. Avionul, dus întors de la Istanbul, zăpada de pe aeroporturile turcești, imbecilitatea unor funcționari români de pe aeroportul din București care trimit în neant niște călători, fac din această pățanie ceea ce nu vedem în transmisii: tribulațiile care preced competițiile, cheltuiala de nervi, nopțile nedormite, eșecul ca geamantanele să ajungă într-un oraș, iar posesorii în altul.

Un capitol al acestei cărți care, dacă ar trebui literar încadrată, aș asocia-o dramei, se cheamă ””Mocirla” turneelor mici”. Este începutul unui reportaj prilejuit de obligația autorului de a ”mediatiza” o gală de box profesionist. Jucau în ring un român și un ungur, adversari cu mănușile, în dialog de croșee. Adrian Fetecău, în drum spre locul unde urma să se desfășoare meciul, la Timișoara, nu poate să nu remarce, cu fină observație acidă, starea jalnică a unor clădiri din centru. Orașul din care a pornit Revoluția este prăfuit, iar anii aceștia nu par să-i fi adus ceva bun. Clădiri cu o arhitectură specială, ”mărețe odinioară”, sunt abandonate, lăsate în paragină. Aceste acolade ale cărții, îngăduind – dincolo de drumul spre glorie al Irinei, pe care i-l doresc din tot sufletul – arată spiritul complex al autorului și talentul de a așeza în literă tot ce atinge.

Cartea, apărută la Editura LEDA, merită citită și așezată frumos în biblioteca de acasă, acolo unde bibliotecile n-au fost dăruite anticarilor, ”nepoții”, cum mi-a spus un vârstnic avocat din Vălenii de Munte, nemaigăsindu-le utilitatea, ba chiar încurcându-i în modernizarea locuinței moștenite.
Lucian Avramescu


APRECIAZĂ ARTICOLUL !

loading...

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata