Plouă lung, bacovian, aproape lugubru. Am o sumedenie de vietăți de hrănit, curtea a devenit o baltă fără pești, merg să verific dacă puii de curcă mai sunt vii, iar soția, făcută ciuciulete și ea, coboară din podul magaziei ultima lucernă rămasă din anul trecut pentru caprele pitice, cameruneze, poneița Peticica și perechea de oi, cu mielul aferent.

Vorbesc la telefon cu prietenul Mitică (Dumitru Cârstea, ziarist) care mi se plânge că va fi nevoit  probabil să-și închidă ziarul, cel printat, personalul tehnic absentând din peisaj, publicitatea e puțină și un ziar nu poate fi ținut cu banii din buzunar care se isprăvesc iute. Mă rog, se mai gândește. Îl încurajez. El mă încurajează să nu disper din motiv de ploaie. Iubesc ploaia la țară, zice el. S-o ascult pe acoperiș, stând în casă. Și mie îmi place, zic, storcând în baie hainele care au depozitat în ele apă mai multă decât greutatea mea.

Îl sun pe Milică, din Tisa, care mi-a cosit un pogon de lucernă. De la coasa petrecută acum patru zile plouă continuu. O mai luăm, sau va putrezi pe pământ, împiedicând-o și pe cealaltă să crească? Îmi răspunde cu o altă întrebare, el care are 200 de capre, cal, vietăți, tractor: De ce vă omorâți dumneavoastră cu munca asta? Ce vă trebuie? Nici măcar nu mulgeți, ca mine, caprele!

Da, zic eu, le sug iezii până se fac cât mamele. E sminteala mea, Milică. De mic am crescut, având ograda plină cu lighioane. Apoi vin copiii și vizitează Muzeul Pietrei. Cei mai mulți, de la oraș, aleargă la animăluțe. Aflat la New York, un ziarist american mi-a spus că elevii unei școli, puși să deseneze o găină, au reprezentat-o fără cap și fără gheare. Așa o văzuseră, adusă de la supermarket de părinți, varianta unică a unei copilării petrecute între betoanele zgârie norilor.

Reiau discuția cu Mitică, amicul meu ziarist, proprietar al unui ziar. La Cheia, zice, am stat de vorbă cu ultimul cioban care vinde câteva bucăți de brânză. Era trist. Se ocupa doar el și fiu-său de animele. Nu mai sunt ciobani! Va renunța curând. Un confrate, posesorul unei turme de 1200 mioare, nu mai are cu cine mulge oile, i-a povestit negustorul de brânză. Ciobanii i-au plecat să mulgă oile spaniolilor. Așa că, nevoind să se dea bătut, n-a mai vândut niciun miel anul acesta. Mieii mulg mulțumiți laptele care ar fi devenit telemea de oaie. La toamnă va avea 2400 de oi și nici un kil de brânză.
– A murit ”Miorița”?
– Am murit noi.

Pe uliță e pustiu. Plouă lung, nesfârșit, fără tunete, metodic, iar melodia acoperișului, îndrăgită de amicul meu, e ca o placă de patefon rămasă pe același cant.