Cine ar fi cel mai potrivit să joace rolul de înger? – m-a întrebat el.
Am răspuns că pot juca cel mult rolul de
Moș Crăciun.
Am barbă și-mi place să fac daruri copiilor.
Îngerii au o mimică specială,
pe care nu o pot imita, m-am scuzat eu.
Cine ar fi cel mai potrivit să joace rolul de înger? –
m-a întrebat încă o dată
și ningea frumos în decembrie,
de clanța ușii se lipeau degetele
iar eu n-am mai făcut greșeala din copilărie
să pun limba pe minusul ei fără sfârșit.
De ce mi te adresezi mie?
–am întrebat.
Întrebările trec pe deasupra celorlalți,
fără să-i atingă!
Poate răspunde altcineva,
a reluat el cu voce încurajatoare.
Dar îngerul se uita tot spre mine,
cu subînțeles.
Ochii lui clipeau cu șiretenie îngerească,
făcându-mă vulnerabil
iar enervarea mea creștea.
Cu ce ți-am greșit? – l-am întrebat.
Nu joc roluri,
teatrul mi-e străin,
iar tu, îngere, ai alte treburi în cer.
Ce ți-a cășunat pe mine?
Atunci, ca un regizor,
și-a tras pulpana de înger peste umeri,
ne-a privit pe toți încruntat,
fiindcă și îngerii se încruntă uneori.
Ochii lui sfredeleau, firește,
doar inima mea.
Mi s-a părut că ai aripi, mi-a spus,
mi s-a părut că tu ai aripi,
și, pedepsitor, îngerul s-a făcut nevăzut.
E iarnă afară, vremea se strică
și e greu de presupus,
la cât de subțire îi era zborul,
că se va mai întoarce.
Lucian Avramescu, 7 decembrie 2018, Sângeru
