Mi s-a părut că te iubesc cu totul
Constant, fără timp liber, integral
Fiind femeia mea întotdeauna
Până în zorii ultimului bal

Mi s-a părut, c-am fi Doiul integru,
Cu suflet pus în piatra de zidit
Iar turla casei ce o construiam
Va tot sui astfel la infinit

Umplut-am curtea cu copii şi vise
Sufletul tău rima frumos cu-al meu
Şi între noi nu avea loc decât
Sub forma unui abur Dumnezeu

Mi s-a părut că eşti, că sunt, că suntem
Şi-apoi ceva s-a rupt, s-a dezmembrat
Nu-n zidărie, ca la un cutremur
Ci-n infinitul nostru rezumat

Nu ştiu dacă mai eşti, în amintire
Mângâi iar trupul tău care vibra
Ca o vioară la care doar eu
Ştiam, chiar dacă sunt afon, cânta

Pe cine să întreb, trăieşti, eşti vie
Umbli la braţ prin lumi cu alt bărbat
Sau ai murit demult, de-o veşnicie
Iar eu să nu te uit sunt condamnat
Lucian Avramescu, 4 ianuarie 2019, Sângeru