
Lucian Avramescu : Dacă eram, Doamne, îngerul tău sfătuitor
Ne-ai plămădit, Doamne, pentru vecie
Acolo, în atelierul tău de sculptură din cer
In care ai foale și feronerie
Din materialele țărânii, dar ne-ai pus și o urmă de mister
Misterul era pentru îngeri pesemne
Dar mai rămăsese din întâmplare nițel
Și l-ai presărat în surâsul Giocondelor
Și-n poezie ceva din el
Unora le-ai lăsat capul sec
Dar pentru că golul era nesfârșit de mare
L-ai umplut cu incapacitatea de a visa
Și cu o nevolatilă îngâmfare
Capul sec îi ține, pe valuri, sus
Ei nu se duc la fund niciodată
Și pentru ca opera ta să fie desăvîrșită
Le-ai dat și o bogăție nemăsurată
Misterul, da misterul
L-ai pus în jocul de pleoape al femeilor, candid, șăgalnic, leneș sau des
Se vede că și tu ai iubit o pământeană
Fiindcă în cer nu era nimic de ales
Da, ne-ai făcut, cică,
După chipul și asemănarea ta
Dar mulți nu aduc a oameni
Și în gunoi de-i amesteci, nu-i mai poți aduna
Dacă eram îngerul tău sfătuitor
Îți spuneam să faci mai întâi femei,
Femeia, ca grâul, cât să semeni o câmpie
Doar știi cum adie a vară spicul trupului ei
Apoi, plictisit, din ce prin atelier mai urma să rămână
Ne nimereai și pe noi cumva
Din bucăți aspre și noduroase de țărână
Sau din altceva
16 iunie 2019, Sângeru