Lucian Avramescu: De ce m-ai blestemat, dându-mi iubire?

 

m-ai condamnat, tu, Doamne, la murire
de când m-ai făptuit mi-ai dat sicriu
da, spui din cer, tot eu ți-am dat iubire!
să fie-așa? De-aceea oare scriu?

e un dar bun, sau doar o amăgire?
norocul mi-ar fi fost mai de folos
sau, cine știe, să mă fi-nzestrat
cu mușchi mai tari și-n lupte mai forțos

Distribuie prietenilor

ți-am dat iubire, zise iar din nouri
cu glasul lui blajin și supărat
privește-n sus, ai un pogon de cer,
este destul, te-apucă de arat

și ar de-atunci cu plugul de cuvinte
și orice scriu, roman, poem, psaltire
când recitesc, iese de dedesubt
cuvântul tălmăcit/netălmăcit iubire

creionul e rotund ca o femeie
scriu verde și se face-aureolă
când desenez și scap pe jos desenul
găsesc lângă genunchiu-mi o creolă

cu mâinile sub cap privesc
pogonul meu de cer din care plouă
dar nu e ploaie, ochii tăi frumoși
pe buze-mi lasă o sărată rouă

da, Doamne, sunt ca tine, nu te cert
și tu ai făcut prunc cu o femeie
la început a fost cuvântul, zici,
deci ești poet și cânți o Dumnezee

vin zile, nopți, adesea limpezi zile
se-mbracă stelele-n furouri roz
și le tot mângâi și le tot sărut
când pe pogonul meu de cer le văz
cu plete de lucernă sau ovăz
iar raiul e din nou ca la-nceput

Lucian Avramescu, 30 noiembrie 2018, Sângeru