Lucian Avramescu: Decapitarea lui Ludovic. Nu al XVI-lea!

 

Călăul Boc, mic și-al naibii, fiindcă e singurul care a ieșit viu de sub călcâiul lui Băsescu, după ce a îndurat toate umilințele, ca o femeie plătită care stă în orice poziție a-i pune-o, i-a așezat scurt, pe tăietor, capul lui Ludovic Orban și, înaintea oricărei sentințe de partid, a zis că viitorul liberal e Cîțu. Și boc, lovitură de topor, că de-aia e cu literă mică. Scăfârlia liderului actual al PNL s-a rostogolit sub privirile uimite ale realizatorilor de televiziune mai iute ca a lui Ludovic al XVI- lea, în 1793, pe caldarâmul pieței centrale pariziene, singura dotată cu ghilotină.

Mie, așa cum am mai scris, nu mi-a plăcut niciodată Ludovic de la București, pentru că nu știi când e el. Uneori urlă ca descreieratul, cum o făcea în campania lui Iohannis, ”generalul, trăiască generalul”, alteori/adeseori are atitudinea unei molii cuminți care roade țoale în șifonier, neauzită și când să-ți iei paltonul că e frig, găsești rămasă din el o jumătate de chilot de damă. Se uită aproape de parcă ar privi departe. Se dă îngândurat când e limpede că n-are nimic în cap. De când e în politică, și e parcă dinainte de a se naște, a învățat câteva trucuri de la prostituatele bătrâne ale acestei meserii. Aseară Boc l-a scurtat de capul gânditor sau care mimează orgasmul vulcanic al descoperirii Teoriei lui Pitagora.

După acest măcel neașteptat, primarul de la Cluj Napoca, pe care nu-l uit dispărând sub o scară, într-o emisiune în direct de televiziune – prima dată când a fost sancționat pe loc fiindcă a călcat strâmb – a trecut la construirea panegiricului lui Cîțu, ”viitorul României”, cel care ne va scoate din rahat, burduf de carte finanțistă, Făt Frumos al politicii de pe gârla Dâmboviței care trece și prin Transilvania. La, la, la, tra, la, la!

O fi deștept Cîțu, dar eu nu-l pot asculta niciodată fiindcă înghite cuvintele înainte de a le spune cu totul. Unele intră, altele ies, e o îmbrânceală ca de capre pe punte. E ca scrisul meu ilizibil, care rămâne în urma gândului, mai iute de pas. Nici eu nu mai înțeleg ce am vrut să scriu.

Un prieten priceput în arta finanțelor spune că într-adevăr e foarte bun la capitolul ăsta, vital acum nu doar pentru România. Planeta e pe butuci.

Și ne scoate Cîțu?

E o soluție mai bună ca Orban sau ca ăla întunecat de la pesediști, mereu semibărbierit, zice el.

Eu îmi car cu voioșie muțenia (doar n-o să recunosc că plâng în somn, uneori), dar bietul Cîțu are acest uriaș handicap pe imagine sonoră, fiindcă imaginile au și sunet uneori. O imagine albastră vorbește ca faimosul orator antic Cicero, iar una verde ca Delavrancea. El vorbește fără nicio culoare.

Îmi amintesc ( înălțimile fiind diferite!), de discursul faimos al lui Călinescu, cel mai inteligent critic literar scriind cu năduf Istoria literaturii române și cel mai idiot academician când a luat cuvântul la o ședință a culților în cap, spunând că e o rușine să primim în dar opera lui Brâncuși, fiind decadentă și insultând valorile socialismului și fibra poporului muncitor. Ura! Am respins oferta patriotului din Hobița Gorjului, care face acum cât bugetul național. Dar altceva voiam a zice. Călinescu avea o voce de scapete. Vorbind în fața a unsprezece mii de țărani, în vremea lui Gheorghiu Dej, adunați la Pavilionul Expozițional la 50 de ani de la răscoala din 1907, prezentat ca muntele Omu al gândirii autohtone, așteptat cu gurile căscate de țăranii deposedați de pământ (acum pământul a fost deposedat de țărani!), după a doua frază, în sală a izbucnit un așa hohot de râs că s-a clătinat și Casa Scânteii de alături. Țăranii, instruiți să asculte cuminți, nu și-au putut stăvili râsul care a plecat din ei ca o furtună, ca o eliberare. Cum dracu să fie unul care să vorbească astfel? Apoi s-a întâmplat un miracol. Călinescu a continuat să vorbească iar țăranii, sătui de râs, au început să asculte. Și au tot ascultat până când râsul bășcălios s-a preschimbat în admirație, iar Călinescu a primit cele mai sincere aplauze din viața lui.

Acum Cîțu să nu și-o ia în cap. Eu i-aș propune, când se adresează publicului, să-și ia alături o fătucă simpatică translator, cum au muții (eu sunt un mut special și nu pricep semnele, cu excepția celor clasice – făcut cu ochiul, datul din mână a lehamite), și ea să spună ce vrea să transmită premierul propus de Boc lider PNL.

În rest, toate bune și la locul lor strâmb. Să aveți o zi luminoasă!