Lucian Avramescu: Despre mizeria politică de la Foișor

 

Am scris nervos un articol ieri cred, despre netrebnicia de la Foișor. A celor dinăuntru și a celor de afară, a celor care fumau și strigau bătând cu pumnul în geamul ambulanțelor care scoteau pe targă niște bolnavi, să-i apere vezi Doamne, dar băgând în ei o spaimă suplimentară, despre miniștrii incapabili care trebuie dați afară imediat și despre televiziuni care au transformat evenimentul tragic în execuția Ceaușeștilor, alt eveniment care a ținut o noapte lumea cu ochii în televizor.

Azi am ascultat, că mut fiind nu pot întreba, răspunsurile unei doctorițe prietene, în telefonul dat pe tare din care curgea duscuția provocată de soția mea, ziaristă.

Ce a fost la Foișor, tu ești de acolo, dintre ei?

Iată ce mi-a rămas în urechile mele care aud și vorbesc uneori și se și cutremură de silă și de milă:
”Un scenariu politic mizerabil, pus la cale din timp. Foișor e un spital mare, cu multe paturi libere din sistemul ATI. Trecerea lui sau a unei părți a lui în sistemul Covid era decisă demult, știută de managerul care a spus nu, nici nu vreau să aud de așa ceva. Și asta acum, într-un București care nu mai face față avalanșei de nou veniți cu Covid în stare gravă, cumplită, sufocați. A împins politic și cinic și criminal lucrurile noaptea. Câteva televiziuni au fost pregătite să-i filmeze pe amărâții școși pe targă și mai ales pe protestatarii care huiduiau, cei câțiva, cam aceeași, abonați și ei politic”.

Tu cum ai proceda pentru salvarea oamenilor, ca medic?

”Eu, care am văzut moartea prin sufocare și am trăit la rându-mi o lună între viață și moarte infectându-mă cu Covid, nu-l lăsam să moară în ambulanță pe cel care aștepta oxigenul salvator, în prealabil ducându-l cu grijă, ziua, în altă parte de cel suferind de șold. Sigur, e o suferință cumplită. Dar nimeni nu murea de șold atunci. În acea noapte au murit trei în ambulanțe, așteptând nu neapărat la Foișor, o gură de oxigen”.

Discuția s-a terminat iar eu am rămas mut, nervos, chinuit de cumplita mea durere de șold care mă ține de o lună și nu am ajuns încă la un spital. Dar mai tare mă chinuie câinoșenia politică din România.

Nu știu dacă șeful ăla de spital e o somitate ortopedică sau un fost șef de pompe funebre pus de liberali sau moștenit de la pesediști. Toți au îndesat politic, recompensându-i pentru gălăgie, nulități. Mă, țipa unul de la propagandă pe vremuri, să vă intre în cap că totul e politic, și virgula e politică. Intri la pușcărie dacă o pui aiurea, așa cum te lua dracu dacă se nimerea, nu în titlu, ci în text, să se despartă Nicolae în Nico – lae. Lae ăla putea fi fatal unei cariere jurnalistice.

Azi e mai mult de atât. Suferința e de exploatat politic, se fac scenarii fiindcă suferința prinde politic. Voturile pe suferință vin gârlă. Se fac averi pe suferință.

În articolul precedent am cerut furios demiterea ministrului Sănătății. Nu retractez, dar azi cer anchetarea acelui manager, fie el doctor sau fost gunoier care, dacă a ticluit scenariul ăsta nemernic, e bun de pușcărie.