Suișul pe scara silabelor, ca pe metereze,
Cetățile asediate cu prețul vieții uneori,
Poetul și jertfa de sine
Pentru a învinge reduta unui cuvânt
Care n-a fost inventat

Hei, nu-mi vorbiți mie de lenea de a fi scriitor
Când nu știți hățișul în care
Rătăcite înțelesuri fug, tu le alergi
Cu arma unui fluture,
Iar jungla te pândește
De după fiecare virgulă a copacilor
Tăiș în ascuțișul căruia cazi,
Ca într-un întors iatagan

Jivina sălbatică a grotei O, sau U, vocale desigur,
Dar șerpi somnolenți se pot trezi din ele
Pentru a nu mai pomeni colțoșenia consoanelor Ț și Z

Nu-mi vorbiți mie de comoditatea poeziei
Și de viața voastră care e desigur un roman
Dar, fiind ocupați cu somnul,
N-ați avut timp să-l scrieți
Și nici n-ați încercat compromisul
De a coborî atât de mult
Încât să vă faceți scriitori

Hei, iată-mă pe redută
Sunt aici, Vezuviul unui cuvânt care arde
E centura mea de siguranță
Am pinteni de alpinist și curajul
Nemărginit de a spune iubitei
Că o iubesc,
Mamei că-i sunt recunoscător,
Oamenilor că scriu pentru ei,
Spuneți-mi dacă se mai înhamă cineva
La atâta candidă banalitate?

Poezia, scriam cândva,
E virgula dintre subiectul și predicatul vieții comune,
Accidentul vascular
Prin care viața își face loc, dând din cuvinte ca din aripi,
Dând din moarte, făcând-o să respire,
Ca din mușchii pectorali ai creionului

Doamnelor și domnilor,
Eu sunt sinucigașul suit pe macara
Să protesteze
Că soarele răsare doar ziua
Când noaptea are atâta nevoie de el,
Cel care recită îngeri
Și arată demoni cu degetul lui scriitor,
Fiindcă degetul arătător i-a fost tăiat

Nu vă ațineți degeaba
Prefăcându-vă că ați pus sub mine plasa salvării
Știu că-i găurită
Din pricina asta nu mă arunc
Bine ținut de păianjenii silabelor mele
Și de dragostea care mă înconjoară
Ca pe nimfa ce va deveni fluture cândva
13 aprilie 2019, Sângeru