Nepoata mea, Alexandra Avramescu, mi-a trimis un mesaj, singurul meu acces la comunicare rămas utilizabil, prin care mă anunță că a luat, la școala ei din București, examenul de Capacitate. Nu aveam îndoieli, fiind un copil strălucit, ca toți copiii și nepoții mei care au avut norocul să se nască deștepți, frumoși și harnici. Unii spun că li se trage de la mine, iar eu le răspund că li se trage de la ei, unicul adevăr adevărat. Mi-a scris că a luat nota 10 la română și 9,60 la matematică, adică niște note de vârf cred, fiindcă nu mai știu cum se numără meritele azi, când toate sunt pe dos, iar academicieni ai banului ajung unii cu cinci pe linie. Eu am luat la bacalaureat 10 la matematică, unde am învățat de frică, fiindcă proful m-a auzit într-o recreație că l-am înjurat și m-a urât cu ferocitate doi ani de real, iar la română am luat 8. Matematica m-a ajutat să fac socotelile fără calculator. Limba română, pe care o aveam în mine, nu mi-a fost de mai mare ajutor ca alte părți ale corpului meu, fiind asimilabilă respirației și organelor interne, inimă, ficat, limba română, rinichi, creier.
Am îmbrățișat-o pe draga de Alexandra cu mesajul meu emoționat, cu toate că am vrut să mă țin tare și să nu chiui de bucurie, suit pe vârful casei, mai ales că nu-mi iese, muțenia mea împotrivindu-se manifestărilor sonore de extaz. Adică ce contează notele?! Contează mintea și frumusețea interioară a omului, iar Alexandra le are din belșug pe amândouă.
Lucian Avramescu
Portret al Alexandrei, realizat de pictorița Anca Șerbănescu
P.S.
Mi-a trimis și cuscra, Flori, bunică-sa din Tulcea, profesoară de română, cu care nu m-am mai auzit de ani, un mesaj cu telefonul. Era fericită. Mi-a spus că nota se trage de la mine, eu i-am răspuns că se trage de la ea. Am făcut pe din două un merit care-i exclusiv al copilului. Iată că un examen luat cu brio adună la o conversație de neuitări rude care altfel se uită. Felicitări copile!
