Lucian Avramescu: Graniţa şi medicamentul şpagă

 

Ieri, fără să rămân mut de uimire, că două muţenii conlocuitoare nu se suportă, am asistat la o discuţie transfrontalieră între nevastă-mea și sora ei care face o școală de asistente de spital în Italia.A muncit acolo și badantă și la o fabrică, dar acum, ca școlăriță de seringi, are o săptămână cu ore mai puține și s-ar repezi pe acasă, că-i e un dor mistuitor de România. Interesează-te tu la oficialități dacă se mai intră în carantină venind din Italia.

Sună nevastă-mea, ziaristă, la niște instituții, multe și toate cu onomastică alcătuită din abrevieri, cum erau pe vremuri CAP sau IAS. Unele numere de la instituțiile astea cu coadă retezată sunt doar pe hârtie. Nu sună. La altele sună telefonul ca-n pustiul Saharei vântul. Până la urmă între doi roboți și trei tăceri a reușit să afle că, venind din Italia, se stă în carantină zece zile dacă nu știu ce și 14 dacă n-ai un ce la nu știu ce. Îi comunică trista veste soră-sii.

Distribuie prietenilor

Da, nu vin, eu nu risc, zice italianca din Apostolache. Meargă ei! Care ei?! Toți care vin și pleacă fără probleme. Șpagă la vamă și nu vii din Italia, ci din Germania, iar dacă e carantină și pentru Germania te trece la vamă că vii din Patagonia. Bagi banul și știe vameșul de unde vii! Îți spune el, că tu ai uitat.

Fac o documentare de mesaje la cetățeni care călătoresc nonstop prin lumea largă rău și care la București se cheamă romi. La mine în sat se cheamă tot țigani – spun asta mereu să nu mă dea în judecată Iliescu – fiindcă ei nu suportă insulta de a fi confundați cu românii. Vino, nașule, să vezi ce covoare avem în casă, că nu mai suntem ca în vremea lu nașu ăl de nu mai e, iar țiganul meu nu stă degeaba. Referirea cu nașul ăl bătrân e către bunicul Victor care a cununat și botezat toată Țigănia, cartier care s-a umflat între timp. Romii, na că zic și eu ca la oraș, își însămânțează anual, la veniri și plecări consoartele, altfel unul Morela, măturător, director, administrator și proprietar de magazin în școlile sângerene, ar dormita pe treptele pustii ale instituțiilor cu clase sau s-ar muta de tot la pensiunea lui din Deltă.

Ei bine, din sursă de încredere, am aflat că granițele României nu produc decât pentru fraieri carantină. Ce pandemie, ce cod roșu, ce țară cu granițe închise?! Șpaga la vameș pe care ai ajuns să-l cunoști – și el pe tine, că te salută cu zâmbet – și intri curat venind din India. Pe hârtie va scrie că vii din insulele Galapagos că acolo nu e pandemie, trăind doar broaște țestoase care nu fac Covid numărul 452 și sunt imune la bronșite.

Dau un mesaj cumnatei. Mai vin românii ăia la care te lipeai plătind o parte din benzină? Normal că vin. Au fost și alte cunoștințe săptămâna trecută. Trăiesc în centrul pandemiei, dar carantinele sunt pentru fraieri.

Alo! Domnule ministru de granițe, domnule președinte de republică, domnule șef de vămi! Ultimul nu poate răspunde că-și numără cota lui din șpagă și asta cere timp. Atenție la India!
Buni zori, prieteni! Bucurați-vă că la noi nu a fost și nu va fi în veci carantină. Nu doar la vămi! În discursuri politice batem tot, cu legea severă și grija, cu pulanul patriotic,  pentru om.