Lucian Avramescu: Iarna, când merii înfloresc a doua oară

 

Ieri era primăvară, iubito, chiar primăvară
Eu umblam cu sufletul la vedere, la subsuoară,
Iar tu înmuiai în el unghia  cu care scriai, ca în călimară

Ieri eram în o mie nouă sute opt sute
Ca și acum, prin gândurile mele alergau cârduri de ciute
Străbunele noastre urmau să se nască
Pe câmp, sau de-a dreptul în hora din sat, cea zeiască

Distribuie prietenilor

Tu mi-ai venit,
Așa cum atunci te-ai fi zămislit
Iar eu mi-am desfăcut aripile și te-am primit
Ca pe lună, în patul meu de la răsărit
Cel de la apus era închiriat
Unui înger care pe Dumnezeu l-a trădat

Acum vine iarna, ți se ghemuiesc sfârcurile în mine
Stau sânii în palmele mele să nu-i vadă lumea, că ți-e rușine
Iar eu îi admir pe furiș
Cu ochiul din arătătorul meu pus curmeziș

Zăpada e din fluturi, iubito, cu fluturi doar ninge
De-aceea zeiță se face femeia care-i atinge

Mă întrebi ce pot deveni eu
Când prin odaie umblă fluturele la vedere al sexului tău?
Nu știu, dar privind prin geam iarna de-afară
Văd cum înfloresc merii a doua oară

Din volumul în pregătire ”Poezii de dragoste și atât”