Lucian Avramescu: În Europa ni s-a dus faima de hoți de buzunare. Puneți și ciordeala de voturi

 

Am râs, cu toate că găseam mai iute motive de bocit, de mirarea vocală și de mimică, vizibilă de lângă mască, de perplexitatea președintelui nostru reales, domnul Klaus Iohannis. Cum e posibil, se miră ingenuu domnia sa, suindu-și pe frunte sprâncenele și gogonându-și ochii, să vorbim de furt de voturi în zilele noastre, adică în anul 2020, după Răstignire?

Conform neamțului nostru sibian, așa ceva se putea doar în epoca de piatră a democrației, în neoliticul comunist, nu acum când suntem membri de drept în Uniunea Europeană, camarazi de luptă în NATO, ne ștergem pe dește cu șervețele umede și mașina cu care umblăm se încuie de la distanță, proprietarul făcând gestul cu spatele la limuzina bengoasă, cu o indiferență de primar ales de șapte ori. Așa ceva e de necrezut, se miră ca un bebeluș abia înțărcat, domnul Iohannis.

Distribuie prietenilor

Haida-de! Păi abia acum, după 30 de ani de perfecționare a furtului, hoții politici au devenit Maeștri. O maturizare consiliată de somități ale ciorditului mondial, a făcut din fiece cătun un poligon al întrecerii în hoție, iar Capitala e și la acest capitol în vitrina cu trofee.

Eu cred că nu musai politicienii fură, ei stau de o parte, ci găștile mafiote dependente de un ales sau altul, cele care sucombă dacă nu e ales alesul lor. Fură, uneori fără știința politicianului sau sub încuviințarea lui inocentă și virginală, toate caracatițele cuibărite pe lângă cloșca unei glorii.

În Europa ni s-a dus faima de hoți de buzunare. Acum o întregim cu aceea ce hoți de voturi, bandiți electoral.
E intrată în literatură scena cu țiganul care îl învață pe ăla mic să ciordească un portofel, fără ca păgubitul să simtă. Pe un manechin postat în odaie, îmbrăcat în haină, luxos ca o posibilă victimă înstărită, hoțul versat montase zeci de clopoței de mare finețe. Cel mic, preparat pentru a prelua științific meseria, era pus să salte un portofel din nădragi, din manșetă, din buzunarul de la piept, din chiloți, iar dacă un singur clopoțel dădea semn că a fost atins, hoțul în miniatură o lua bine pe coajă și era tăiat de la porția de biscuiți cu magiun.

Era vremea idilică a hoției. Acum ea s-a întins peste toată România, iar furtul electoral a atins cote academice și altitudini nu de vârfurile Omul și Furnica, ci de Everest.

Cum să te miri, domnule Iohannis că se fură? Dacă se fură căi ferate cu totul, vapoare transoceanice și locomotive cu sau fără aburi, fabrici și bucăți de țară, cum să nu se fure voturi? Putem exporta experți candidaților americani și putem consilia bandiți de pretutindeni.

Al doilea subiect este legat de otrava de pe chipul fostei noastre colege de presă Gabriele Firea Pandele, gata să se strângă de gât în direct ca pițigoiul, fiindcă a pierdut. Femeia asta a cheltuit bani de reclamă în toate televiziunile pentru a arăta cum a dat ea cu vopsea niște clădiri istorice, mai mulți decât dacă le făcea din nou. Milioane de euro au zburat din cea mai bogată vistierie a țării, fiindcă Bucureștii au un buget cât România toată, pe paranghelii mituitoare. Mituirea electorală, care e un furt ordinar, a început deodată cu mandatul pe care îl vedea dublat. Figura acră pe care o afișează acum arată cât de tare se zgârie pe ficați, cât de puternic suferă și cât de cumplită e ura care o aseamănă cu un personaj din desene animate care-și făcea palton din piei de Dalmațieni.

Am stat mut la Sângeru, Gabi Firea, temător de forfota orașului mare, dar dacă veneam la București, ca mereu, să votez, nici cu pistolul la tâmplă nu puneam ștampila pe numele tău.

Ce se petrece la sectorul 1 e altă poveste, iar primarul PSD care a pierdut nu-și pune poalele în cap și arată, chiar în varianta că a pierdut, o anume liniște care-i conferă ceva bărbăție. Cine a furat se va afla poate. Că nu s-a furat? S-a furat, mult/puțin, peste tot domnule Iohannis. Ți-o spune un cetățean al scrisului care a trăit de când se știe în țara asta traversată de Dâmbovița peste tot, nu doar pe unde curge gârla cu numele ăsta.