Zăpada a supraviețuit pe statui
Timpul trece încet, fără să se topească,
Tu te miști cu grația zăpezii
Căldura sobei e concurată de căldura mâinilor tale
Care topesc inima mea
Eu sunt clanța ușii pe care o mângâi la ieșiri și intrări,
Înfiorat de câte ori ieși, de câte ori intri
Cu aburul bucătăriei în rochie,
Eu sunt în mâna ta cuvântul care se lasă mângâiat
Fiindcă nimic mai dornic de mângâiere nu e,
Cuvântul se lasă răsfățat,
Șoapta unui cuvânt îți desface capotul
Cu îndemânarea absentă în butucănoasele mele degete,
Cuvântul la geam se face fierbinte ninsoare,
Iar eu devin cuvânt
În iarna asta care a început cu sfârșitul
Lucian Avramescu, 12 decebrie 2018, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]