Citesc, la întâmplare, cărțile pe care unii scriitori binevoiesc să mi le trimită. Pe unele le uit vreme îndelungată. În seara asta am extras, din teancul condamnat lecturii, un volum de poezie care se heamă ”Yeti într-un bloc de gheață”. Coperta înfățișează niște cuburi de gheață într-un pahar cu vodcă, sau niște munți de cristal neprelucrat. Lumința Zaharia întrerupe, pe coperta a patra, cu micul chenar al pozei ei, un text critic al cuiva, care se vrea laudativ. Poeta, pe care n-o cunosc, a absolvit Finanțe- Contabilitate la ASE și-și duce viața în București. Chipul ei seamănă mult cu poeziile pe care le scrie. E oblic-ironică, se uită la cineva pe care-l vede cu îngăduință, mirată nițel, ironică pe dedesubtul ochelarilor care văd și nu spun decât ceva, cevaul rămânând inavuabil. Luând peste picior muza, cum citesc pe o pagină, poeta e mulțumită să ia multe în derâdere și are har din belșug, pe un mușuroi de cuvinte pe care le împletește și despletește cum vrea.
Pitită în blocul ei de gheață, din lumea Yeti, Luminița Zaharia mi-a dezmorțit seara și mi-a procurat bucuria rară de a descoperi un poet care zâmbește ironic și când se pregătește de plâns.
Am citit în deschiderea plachetei că a debutat editorial în 1997 cu ”Lecții de melancolie”, apărută la Editura Teleormanul Liber, unde mai tipărește câteva cărți, pentru a migra la Editura Eminescu și apoi la altele. E productivă și se joacă degajat cu versul. Cuvintele vin de peste tot, inclusiv din meseria ei finaciar-contabilă, iar când nu le află, le inventează. Poeta e poetă și când ”poezeaua/ conține clar plasare de produse!”.
N-am știut-o, până în seara asta, pe Luminița Zaharia. Curiozitatea m-a îmbrâncit spre pagina ei de Facebook, nădăjduind să-i dau vălul la o parte și să aflu mai multe. Am găsit poze cu pisici. Nu știu dacă-s ale ei, ca versurile, sau doar le iubește fotografic. Creangă avea, zice-se, o casă plină de pisici. Eu nu mă omor după ele și nici ele nu mă caută, fiind înconjurat de câini. Acum am șapte la Sângeru și trei la București. Poezia ei îmi produce însă bucurie, într-o lume care îndeasă zilele astea cu deștul tocătură în subiectul Centenarului, pe care au reușit să-l compromită.
