Am rădăcinile groase şi adânci ca stejarul
Iar deasupra-s firav şi desperecheat ca un plop
Născut să rămân, numărând stelelor jarul,
Mă dor copitele cailor de atâta galop

Hei, poeți ai lumii, osânda-i prea mare
Voi ce zăngăniți prăpădita armă de scris
Încât guvernele, ca supremă pedeapsă
V-a ars cărțile-n piață sau v-a interzis

Uite eu alerg, tot alerg, las un vuiet în urmă
Calul meu mă ascultă și n-a obosit
Nu mai știu unde mi-am părăsit rădăcinile
Tot galopând între două inferne, apus și răsărit

E toamnă, mâine altă toamnă,
Mai ruginită lumea ca un vechi candelabru va fi
Sar în zgomotoase salturi peste iarnă și vară
Dar semăn în ele, să aibă cine să mă deteste, copii

Cine vine din urmă, cine trage obuze mânioase
Cine piedici îmi pune în nărăvașul galop
E armata copiilor care trag de pe urma-mi foloase
Și vor să reteze în mine singuraticul plop

Mâine e ieri, iar poimâine se face
Duminica trăită acum o sută de ani
Vântul vine din față și tunica-mi desface
Generalii războaielor neîncepute se întorc în pifani

Hai poete, dă pinteni calului, încă mai poate
Ocol ai dat pământului de șaptezeci și două de ori
Strânge bine dârlogii, aici ți-ai lăsat rădăcinile
E timpul să-ți tragi sufletul și din șea să cobori

9 octombrie 2020, Sângeru