Lucian Avramescu: Mă vând, oricui mă vrea, în rate, dar cine să mă mai cumpere?

 

Când eram tânăr și-n sângele meu alergau ca pe pajiște iezii iluziilor înaripate, am scris – cred că e și într-o carte a mea de demult – o poezie pe care o recita George Mihăiță în spectacolele umoristice. De la el o știu, fiindcă altfel nu-mi rețin poeziile și nici nu-mi propun s-o fac de teamă că n-o să mai scriu altele.

”Mă vând, oricui mă vrea/ în rate/ dau un anunț publicitar/ în porțiii clare/ pe cântar/ pe-ales vând har și libertate”… Și continua cu mă vând oricui, mă vând o săptămână, punând totuși niște condiții pe care nu le mai zic azi.

Distribuie prietenilor

M-am sculat de cu zori și am așteptat cu proiectul Bisericii din Livadă în cap până când soarele a lovit geamurile de parcă dădea cu grindină de raze orbitoare să le spargă. Am schimbat ceva în proiect. Cele opt ochiuri oblice, din reducția turlei principale, rotundă ca grota de piatră din Bethleem, vor fi zidite, cu miez de fier beton. Nicăieri n-am găsit un material transparent și rezistent la grindină, fiindcă geamul, oricât de gros, nu poate fi acoperiș. Tornadele au ocolit Sângeru anul ăsta, iar grindina cât pumnul a spart țiglele din localități megieșe. Biserica de Piatră trebuie să reziste în toate articulațiile ei și în împrejurări pe care meteorologii ni le prevăd sumbre.

Marți îmi sosește din Dobrogea o nouă mașină cu piatră feliată din care aici croim șindrilă. Pe mijloc, turla principală va purta un șorț împrejmuitor, o fustă de piatră, accentuând feminitatea unei construcții altfel masive.
Mă rog, detalii care nu intră în interesul cititorului meu matinal.

Am pornit glumeț de la o întâmplare trăită zilele trecute de fiica mea cea mică, Luciana. Era de rând ca ghid la Muzeul Pietrei pentru un grup de douăzeci și cinci de turiști care și-au anunțat telefonic sosirea de mai multe ori, la o oră precisă. S-au mai asigurat încă o dată că intrarea e gratis. E gratis.

Cam o oră, pe o căldură nimicitoare, turiștii bine dispuși s-au pozat pe tronul Reginei Maria, copie de piatră a celui de la Balcic, au pus întrebări despre George Apostu, fiindcă nu auziseră de el și despre crucile duble, existente doar la noi, în partea de ortodoxie a lumii. Le-a plăcut Biserica închinată Maicii Domnului și s-au mirat că-n naos au găsit doi meri cu fructe. Când au avut timp să crească între ziduri de piatră? Luciana le-a explicat că zidurile au crescut în jurul lor.

La plecare, o doamnă cu poșetă a scos un leu și i-a îndemnat să facă la fel și pe ceilalți. A citit ea undeva îndemnul ”Dați un leu pentru construcția Bisericii din Muzeu”, amintind și promisiunea celui cu construcția că numele donatorului va fi săpat în piatră la intrare. A urmat, povestește copila, un întreg schimb de bancnote, fiindcă unii aveau de cinci sau zece lei. Au făcut și o listă de nume, la care doi donatori și-au anexat rude, bunici, nepoți. Cei care n-au avut un leu, posedând bani mai mari,  au plecat la autocar fiindcă îi aștepta o masă comandată la o cramă din Urlați și întârziau cu donațiile. Așa că i-au dat ghidei minore 13 lei și o listă lungă de nume, doamna cu colecta specificându-i din poartă „pentru Biserică” , asta în eventualitatea gravă că fata și-ar însuși banii.

Nu e nevoie, a spus Luciana!

Ba da! – a apăsat cucernica doamnă care a executat și o cruce cuprinzătoare pe piept.

Ce fac cu banii? m-a întrebat fiica nițel amuzată. Sunt pentru Biserică, folosește-i pentru Biserică! Așa că mai pune de la tine diferența, fiindcă ai de la colind (ți-i înapoiez eu) și cumpără-le celor nouă lucrători de pe schele câte o bere rece.

E din nou un soare cumplit afară. Satul, fiind duminică, nu se mișcă. Dealurile, pădurile, casele se pregătesc să înfrunte pârjolul care va veni. Buni zori, prieteni!