A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Lucian Avramescu: Melancoliile lui Constantin Preda, în rimă cu ale Cleopatrei Lorinţiu

0 131

 


APRECIAZA ARTICOLUL !

Primesc la Sângeru, prin gestul prietenesc al unor confraţi, cărţi. Uneori am răgaz să le citesc, iar plăcerea lecturii se consumă fără întârzieri. Alteori o carte stă cuminte, în teanc, pe masa la care scriu, așteptând, ca o iubită răbdătoare, s-o mângâi și s-o desfac.

Azi am primit de la primăria din Sângeru un colet fasonat, adus de poșta rapidă, cu însemnele de expeditor ale Editurii Școala Ardeleană. Curierul m-a sunat și eu mă aflam peste Cricov, la strâns lucerna pe care o car cu Mercedesul meu vechi de 20 de ani, înghesuită în portbagaj și, vrac, pe bancheta din spate. Din două drumuri, trecând prin apă, aduc cât transportă o căruță cu cal. Pregătesc pentru iarnă hrana vietăților care acompaniază Muzeul Pietrei, cu respirația lor care behăie și zbiară uneori și nu e o respirație de piatră. Lasă pachetul la primărie, zic curierului, fiindcă eu și familia suntem cu treburi pe miriști.

La întoarcere, am primit de la inspectorul fiscal Birbirel, un colet care conține cartea Cleopatrei Lorințiu, ”Anii scurți”. E o antologie de autor, frumoasă în coperți, melancolică în interior. Poeta se găsește de ceva ani la Tel Aviv, unde are, la Ambasada României, însărcinări culturale. E un fel de ambasador adjunct, cu sarcini poetice care i se potrivesc.
O știu de când eram tineri. Era o fată frumoasă, cu temperament. Azi s-a tras, prin vers, în melancolii și tristețuri. Chiar titlul îndică nițel pesimism. Cum să lipesc versurile ”Semnele verii sunt, iată, complet aberante/ Prietenii ne-au murit/ O pânză de teamă învăluie/ trupul nostru cel ostenit”, cu amintirile legate de fata care scria, nu cu pixul, ci cu ochii ei negri, scântei pe pielea înfurnicată a privitorului care eram?Lucian Avramescu: Melancoliile lui Constantin Preda, în rimă cu ale Cleopatrei Lorinţiu 1

De ce-s melancolici, adesea triști, poeții? Pe mine mă ceartă dragele mele cititoare când lunec în tragic, când – patinator pe destin – scap uneori condeiul în arătura cu timpi fără întoarcere. Cum s-o cert eu pe draga de Cleopatra pentru ”Ai venit? Prea târzie iubire?/ Tocmai acum?/ O dulce oboseală a anilor”…?

S-o dojenesc pe ea care era responsabilă cu optimismul în taberele noastre de creație, s-o cert pentru un oftat literar?

Copertată savant, învelită frumos, cartea ”Anii scurți”, despre care mi-a vorbit autoarea, avertizându-mă, cu un telefon din Israel, că mi-o trimite, mi-a pricinuit o reală încântare prin costumația care dă o notă de salon parizian oricărei biblioteci și, mai ales, prin alegerea inspirată a poeziilor care-i definesc drumul în literatura română. Felicitări Cleopatra Lorințiu!

Melancolic și trist îl regăsesc pe Constantin Preda, unul dintre cei mai prolifici scriitori de poezie. Romantic și părând mereu îndrăgostit, poetul ține vie literatura în Olteania lui unde mari și importanți poeți s-au stins în anii din urmă. Mi-a trimis, cu un avertisment telefonic, trei plachete de poezie. Cea care stă deasupra, așezată de soția mea spre a-mi aduce aminte că am primit niște cărți, iar gestul colegial – fiindcă, slavă Domnului, nu-s critic literar – este să le lecturez, se cheamă ”Pictor de biserici. Melancolia unui nud”, Editura Hoffman.

Preda mi-a dat un telefon să mă atenționeze că a pus pe adresa mea din Sângeru niște cărți. Ce faci, cum mai e cu viața? – întreb eu. Constantin oftează. Îmi povestește de mizeriile pe care i le fac politicienii locali, de decontarea târzie, dar câinoasă a muncii lui de gazetar critic. Nu mai am nimic, pensie, slujbă și-mi înșiră apoi din necazurile lui, inclusiv cu sănătatea.

De ce, zic, nu scrii despre toate astea? De ce nu spui ce mi-ai spus mie acum despre netrebnicii din politică?

La Craiova nu e ca la București, oftează el din nou, de parcă i s-ar rupe pieptul în două. Te strivesc, concluzionează poetul din Bănie.

Eu, zic, nu mă tem să critic, iar din 89 până azi am tocat fără frică și fără milă politicienii puterii.

Să-mi dea măcar, zice Constantin Preda, un loc de veci. Atât le cer. M-am cutremurat.

Citesc unde se despică, la întâmplare, cartea care conține și o mai veche scriere a mea despre poet: ”ca la propria-mi moarte/ mă gândesc la purpura stinsă a acestei zile/ când înserarea sparge/ paharul cu zambile”. Splendide versuri.Lucian Avramescu: Melancoliile lui Constantin Preda, în rimă cu ale Cleopatrei Lorinţiu 2

Celelalte cărți primite de la Constantin Preda se cheamă ”Evanghelia Toamnei” și ”Biserica inimii”. Citesc pe sărite două, trei poezii. Nu e bine să citești mai multe poezii deodată, mi-a spus cândva o poetesă din Germania și i-am dat dreptate. Am nimerit peste melancolii de iubire. Dragostea la Constantin Preda e mai optimistă decât olteanul din el, dat jos de pe soclu de concetățenii ajunși la butoane. I-aș tăvăli nițel prin vitriol, arătându-i cum îi știu în netrebnicia lor, dar poetul m-a rugat să nu-i pomenesc în asociere cu numele lui.

N-o fac, fiindcă poeții adevărați au dreptul legitim la un pogon de aer nepoluat împrejurul lor.
30 septembrie 2019, Sângeru

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More